Un gând bun la începutul săptămânii Patimilor

Dragi ascorişti,
Fie ca în săptămâna Patimilor să continuăm urcuşul duhovnicesc, iar la sfârşitul Postului să ne învrednicească Dumnezeu a simţi bucuria Învierii Mântuitorului Iisus Hristos!
Pentru cei care pleacă din Bucureşti, vă dorim drum bun şi cu folos şi bucurie alături de cei dragi!
Pentru cei care vor rămâne în oraş de Sfintele Paşti, vă anunţăm că slujbele de la Biserica Rusă-Paraclis Universitar se vor desfăşura după următorul program:

Luni, Marţi şi Miercuri
orele 13:00 Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfinţite;
orele 15:30 Taina Sfintei Spovedanii;
orele 18:00 Denia
Joi
orele 08:00 Ceasurile, urmate de Dumnezeiasca Liturghie; Rânduiala Spălării picioarelor Ucenicilor;
orele 18:00 Denia celor 12 Evanghelii

Vineri:
orele 12:00 Vecernia – Scoaterea Sfântului Epitaf;
orele 18:00 Denia –Prohodul Domnului
Sâmbătă:
orele 12:00 Dumnezeiasca Liturghie unită cu Vecernia
Atenţie:
1. Slujba Sfintei Învieri începe la ora 00:00;
2. Pasca se împarte în dimineaţa Sfintei Învieri, după săvârşirea Sfintei Liturghii.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.