Taberele de fete organizate în vara anului 2013

ASCOR București a organizat în această vară trei tabere de spiritualitate ortodoxă, rugăciune și muncă  pentru fete la mănăstiri din diferite zone ale țării.  Tinerele ascoriste au avut ocazia să participe  la slujbele săvârșite zilnic, să ajute maicile la diverse ascultări și să se bucure de pacea și căldura unor locuri binecuvântate de Dumnezeu.

Prima dintre tabere s-a desfășurat la mănăstirea Cudalbi din județul Galați în perioada 10-20 august. Iată care sunt impresiile unei participante :

„Binecuvântări ale Maicii Domnului în tabăra de la mănăstirea Cudalbi, judeţul Galaţi

Image

Vara aceasta Dumnezeu a rânduit să pot ajunge la mănăstirea Cudalbi din judeţul Galaţi, despre care am aflat mulţumită taberei organizată aici de ASCOR Bucureşti. De obicei mergem în locuri cunoscute sau despre care am mai auzit, dar dacă urmăm numai acest principiu, cum vom putea cunoaşte oameni şi locuri noi? Astfel, atunci când am ajuns la mănăstire, nu ştiam nimic despre ea.

ImageAm aflat apoi de la maici că istoria locului nu este foarte veche, mănăstirea fiind înfiinţată în perioada interbelică de fata unor moşieri din împrejurimi, în urma unui vis pe care l-au avut părinţii ei, cu locul unde trebuia ridicat sfântul locaş (moşia donată de ctitoră se numea Gologanu, de unde şi numele iniţial al mănăstirii). În 1959, mănăstirea va fi desfiinţată de către comunişti, maicile fiind alungate iar clădirile din jurul bisericii adăpostind muncitorii care lucrau la o Întreprindere Agricolă de Stat ( IAS) înfiinţată în locul mănăstirii. După 1990, câteva maici (acum mai sunt în viaţă trei dintre acestea), îndemnate de dorul după Hristos, s-au reîntors pentru a relua viaţa monahală aici.

ImageBiserica actuală, din cărămidă, ridicată alături de locul unde a fost biserica veche, este construită în stil ştefanian, cu un brâu de icoane în mozaic, adăpostind o raclă cu moaştele mai multor sfinţi, cum ar fi: Sfântul Gherasim de la Iordan, Sfântul Pantelimon, Sfânta Chiriachi, Sfinţii Prunci ucişi de Irod, Sfântul Necunoscut de la Neamţ. De asemenea, se află aici şi o icoană deosebită reprezentând pe Maica Domnului ţinând pe Fiul ei în braţe,în timp ce cu mâna dreaptă Îi întinde o cruce, pe care Pruncul se apleacă, smerit, să o ia.Icoana, destul de micuţă, pare şi ea smerită, aşezată în partea dreaptă, aşteptând oamenii la închinare. Maica Domnului a dorit ca icoana să revină aici, deoarece ea fusese luată acasă de un muncitor atunci când mănăstirea a fost desfiinţată. După mai mult timp, când s-a reluat viaţa monahală, i s-a spus în vis celui ce deţinea icoana să o aducă acasă. Visul s-a repetat de mai multe ori, astfel încât omul a adus icoana la mănăstirea căreia îi aparţinuse(de altfel, mănăstirea este închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, având hramul Naşterea Maicii Domnului)

Alături de aceste nestemate ale mănăstirii, am întâlnit aici persoane deosebite, care ne-au primit cu multă căldură şi bucurie în Hristos.

Image

Poate sunt tineri care se gândesc: „ Ei, ce poţi face o săptămână izolat la o mănăstire,departe de cunoscuţi? Nu te plictiseşti, cu acelaşi program de slujbe, nu oboseşti muncind?” Dar când simţi că eşti întâmpinat în fiecare zi cu drag, ce-i aceea plictiseală? Când simţi că ţi se slujeşte, după cuvintele Mântuitorului: „care va vrea să fie mare între voi să fie slujitor al vostru, şi cel care va vrea să fie întâi între voi să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.” (Marcu 10, 43-45), cum să nu rămâi impresionat de pildele vii de jertfire pe  care le întâlneşti?

Când simţi  o oboseală fizică odihnitoare pentru suflet, uiţi de orice lenevire.Ascultările au fost diverse şi fiecare a avut frumuseţea ei: curăţenie în biserică, la pangar, la bucătărie, tocatul legumelor pentru iarnă alături de maicile de la grădină, înrămat de icoane sau cititul la strană. Când ajuţi la lucru câte o măicuţă, obosită şi ea, dar care te simte pe tine ostenită şi te mângâie, spunându-ţi din tot sufletul: „Lasă, că îţi răsplăteşte Maica Domnului!”, simţi, într-adevăr, binecuvântarea Maicii Domnului, după cuvântul spus şi simţi că mai mult ai fost ajutat decât ai ajutat.  La mănăstire învăţăm mai adânc decât oriunde că tot ce facem, să facem pentru Dumnezeu. Că niciun lucru nu are rost dacă îl facem pentru el însuşi sau pentru noi înşine, ci el trebuie făcut cu gândul la Dumnezeu(adică în rugăciune), ca pentru Dumnezeu, spre slava Lui.

Image

Maicile ne-au pregătit şi daruri, de la fructe colorate şi gustoase (struguri, prune, pepene, mere, căpşuni, zmeură) la călătorii ziditoare, cum ar fi cea de la mănăstirea Adam, la slujba de priveghere înaintea praznicului Adormirii Maicii Domnului. Aici am avut parte de o slujbă arhierească, ÎnaltPresfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, slujind alături de un sobor de preoţi şi diaconi, înconjuraţi de foarte mulţi credincioşi: astfel, vocile tuturor s-au unit pentru a cânta Prohodul Maicii Domnului. La sfârşit, Înalt Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură impresionant, vorbind despre familie, despre tineri, despre faptul că în orice mamă există o parte din Maica Domnului, partea ei grijulie şi sensibilă.

Image

Apoi, credincioşii au format un brâu în jurul bisericii, aplecându-şi capetele, pentru ca icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la mănăstirea Adam să fie purtată pe deasupra lor, rugându-o, aşa cum ne-a îndemnat Înaltul Casian: Ca Sfântul ei Acoperământ să rămână de-a pururi deasupra noastră. Am trăit atunci o stare mai presus de cuvinte.

Pentru toate binecuvântările pe care ni le-a dat în această tabără şi pe care ni le dă în fiecare zi a vieţii noastre, se cuvine cu adevărat să îi mulţumim Măicuţei Domnului, bucuria tuturor celor necăjiţi, ajutătoarea celor străini, hrănitoarea celor flămânzi, solitoarea noastră înaintea tronului lui Dumnezeu, mama noastră cea cerească.”                                        (Diana, Facultatea de Litere-master).

Cea de-a doua tabără organizată de ASCOR București a fos în județul Mehedinți, la mănăstirea Sfânta Ana din orașul Orșova, în perioada 23 august-1 septembrie.  Iată gândurile transmise de o parte dintre fetele care au mers în  tabăra aceasta:

„Ma bucur nespus de mult că am fost alături de voi în această tabără și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am putut petrece o săptămână minunată la Mănăstirea Sfânta Ana-această experiență este una  dintre cele mai frumoase pe care le-am trăit. Să vă  ajute Dumnezeu! O zi binecuvantată!” (Mădălina, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială)

Image

„Prima dată într-o tabără la mănăstire….ce experienţă! Mănăstirea Sfânta Ana din Orşova şi-a rezervat pe drept un loc în inima mea. Un colţ de pace şi lumină…Am plecat de acasă cu sufletul împovărat de griji, de supărări şi dezamăgiri, de o anume tristeţe… dar şi de o nădejde uimitoare, orbească, aproape nebună, că acolo voi găsi liniştea sufletului după care tânjeam atât… Pentru mine, totul a fost aproape ca un drum iniţiatic. Inclusiv călătoria cu trenul dinspre Bucureşti, care a durat aproape 5 ore, a fost o adevărată experienţă. Cu fiecare kilometru parcurs dispăreau şi gândurile împovărate de tristeţi. Deja când am sosit la Mănăstire, ştiam că nu mai sunt chiar ca înainte. Nădăjduiam să mă regăsesc iar. Aveam atâta încredere cîă totul va fi bine…şi a fost.

Am coborât în gara din Orşova. Era o zi senină, deşi dimineaţa, când am plecat de acasă, plouase torenţial… Era prima dată când făceam cunoştinţă cu oraşul acela. Am luat un taxi şi am pornit spre mănăstire. Admirând peisajul prin geamurile maşinii, ajung să zăresc la un moment dat şi lăcaşul… Semeaţă, pe cel mai înalt deal, Mănăstirea Sfânta Ana parcă mă aştepta. Parcă nu mai aveam răbdare. Acolo, m-au întâmpinat fetele, prietenele mele de la ASCOR. Ce bucurie pe chipurile noastre! Eram ultima sosită, şi, la început, m-am simţit ca o oiţă rătăcită care tocmai şi-a regăsit locul şi suratele. Am făcut cunoştinţă cu Maica Stareţă, apoi şi cu alte maici… Eram înconjurată de atâţia oameni binevoitori… Ce bucurie nouă încerca sufletul meu! Am fost condusă la chilia în care urma să fiu cazată. Ce curăţenie şi ce frumuseţe nespusă era în simplitatea acelei camere! Îmi era şi frică să nu murdăresc ceva, gândindu-mă cât de mult au muncit maicile să fie aşa de curat. Apoi, la scurt timp, am fost la prima slujbă… Era 5 jumătate seara şi în biserică pătrundea prin uşile larg deschise lumina soarelui care se revărsa până aproape de Altar. O slujbă simplă, fără cântări pretenţioase, dar încărcată de trăire…

Image

Şi da, era ceva cu totul deosebit în tot acel loc… Natura parcă se simţea bine acolo…şi eu în sânul ei… Un colţişor uitat de rele, ferit de primejdiile acestei lumi… Un loc în care cerul şi Raiul păreau mai aproape. Şi într-un asemenea loc nu puteam găsi decât oameni pe măsură. Maicile atât de primitoare şi de binevoitoare ne-au răsfăţat cu tot ce aveau mai bun şi parcă nu ştiau ce să ne mai ofere… M-am simţit ca un copil care e copleşit de daruri pentru că a fost cuminte. Timpul a zburat repede şi ma regăseam iar în tren, după o săptămână de bucurie neumbrită. Amintirile s-au depus ca nişte sedimente în suflet şi vor rămâne acolo încă foarte mult timp.” (Alexandra, Facultatea de Științe Aplicate, Universitatea Politehnica)

DSCF0866

„Tabăra de la Mănăstirea Sf. Ana din Orșova a reprezentat o ocazie de reculegere și meditație. Participarea zilnică la Sfânta Liturghie, la vecernie și utrenie mi-a adus multă liniște în suflet. Am avut prilejul să cunosc puțin rânduielile mânăstirii și viața de obște și am primit cu entuziasm și curiozitate ascultările de la maici. Acestea ne-au primit cu căldură și ne-au purtat de grijă cu atenție pe toată durata șederii noastre la mănăstire. Locația deosebită a mănăstirii, situată pe Dealul Moșului, având la poale Dunărea și înconjurată de pădure,la distanță de oraș, mi-a insuflat starea lăuntrică necesară rugăciunii și adunării interioare. Cel mai mult mă bucură faptul că am împărțit această experiență cu persoane deosebite de la care am avut de învățat și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta.” (Daniela, Facultatea Administrarea Afacerilor cu predare in limbi straine- master)

Image

„Locul în care albastrul cerului nu se poate deosebi de albastrul Dunării, locul în care pământul se uneşte cu cerul , vizibilul se uneşte cu invizibilul…O adevărată poartă spre rai…Acest citat ce nu îmi aparţine  pare a fi cea mai potrivită descriere  făcută  mănăstirii Sfânta Ana. Încă din centrul  Orşovei, îţi atrage atenţia frumoasa mănăstrire ce străjuieşte sus, pe Dealul Moşului, ca un turn de apărare al întregului oraş.

DSC05072

După ce urci un drum şerpuit, înfrumuseţat cu troiţe de lemn, care nu întâmplător se numeşte Drumul Eroilor (deoarece troiţele au fost ridicate în cinstea ostaşilor căzuţi în luptele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial ), ajungi în faţa unei privelişti de o frumuseţe care îţi taie răsuflarea. Două straturi de flori de toate culorile stau în faţa chiliilor din lemn construite de-o parte şi de alta a bisericii, iar dincolo de biserica de lemn curge alene Dunărea , făcându-şi drum printre munţi. Deşi cu toul extraordinar, nu peisajul  a fost cel  care m-a impresionat cel mai mult  la mănăstirea Sfânta Ana.  Totul a fost  frumos , pentru că a fost imprimat de liniştea acestui pământ binecuvântat, de seninătatea de pe chipul maicilor  şi bunătatea şi blândeţea lor. Am descoperit  în tabăra de la Sfânta Ana o atmosferă caldă, care mi-a umplut sufletul şi mi-a încălzit inima. Cred că ascultarea care o să îmi rămână mult timp întipărită în minte va fi aceea în care am citit din Psaltire în timpul slujbei Utreniei, pentru că a fost  ceva deosebit care m-a apropiat şi mai mult de duhul acestei mănăstiri.

ImageMaicile, blânde şi senine, au fost pentru mine pildă de smerenie şi dragoste- pentru că acestea erau nelipsite din fiecare gest – de la grija pentru fiecare om intrat pe poartă, până la grija faţă de noi şi faţă de fiecare ascultare. O altă  bucurie a fost prilejuită de faptul că în această tabără am cunoscut fete deosebite, alături de care am trăit clipe frumoase şi cu care îmi doresc din tot sufletul să ţin legătura şi în continuare. Dorinţa fiecăreia de a rămâne şi la altă ascultare doar ca să le protejeze pe celelalte gândindu-se că sunt mai obosite, discuţiile frumoase despre vieţile unor sfinţi dar şi despre fiecare dintre noi, ne-a apropiat sufleteşte  ajutatându-ne să descoperim taina minunată a prieteniei.

Image

DSC05168Un cuvânt zidior de suflet ne-a spus şi părintele duhovnic al mănăstirii, explicându-ne care este diferenţa dintre căinţă şi pocăinţă (prima înseamnă a –ţi părea rău pentru păcatele făcute, iar a doua înseamnă ca în locul păcatelor să faci binele) dar şi importanţa iertării din inimă sau a alegerii drumului în viaţă (respectiv viaţa la mănăstire sau viaţa de familie).

Domnul a rânduit ca ultima Sfântă Liturghie la care am participat să fie una cu toul deosebită, acest lucru fiind prilejuit de vizita unui grup de tineri  şi călugări alături de 4 preoţi (unul călugăr şi 3 de mir) care se întorceau de la Sfântul Munte. Astfel, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie au slujit în total 5 preoţi, iar răspunsul la strană a fost dat de către corul format din tinerii oaspeţi.

DSC05202

Cred că niciodată până acum nu am conştientizat şi nu am trăit cu atâta bucurie începutul noului an bisericesc; după o predică depre iubirea părinţilor faţă de copii în contextul  pericopei evanghelice despre vindecarea copilului lunatic care ne-a emoţionat până la lacrimi, a urmat un adevărat izvor de bucurie şi speranţă, atunci, când, după  masa de prânz, am cântat cu toţii „ La mulţi ani” în cinstea anului nou bisericesc.

Image

Încă mai am proaspătă în memorie amintirea din ultima dimineață petrecută în tabără- momentul în care ne-am închinat în sfânta biserică, cel în care am adunat în priviri cât am putut de mult din frumusețea locurilor binecuvântate. Iar în suflet, din pacea care domnea peste tot locul. Glasul clopotului și bătaia toacei au fost cel mai frumos rămas-bun …Îi mulţumesc lui Dumnezeu că a rânduit să particip la această tabără care pentru mine a fost un prilej  de mare bucurie .(Laura, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială- master)

Cea de-a treia și ultima tabără din această vară a fost organizată la mănăstirea Robaia în județul Argeș, în perioada 1-11 septembrie. Iată ce ne povestesc participantele la tabără despre această experiență:

„ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a spus că: „ Cine merge o dată la Robaia, după o vreme i se face dor”. Am plecat de puțin timp de la Robaia și deja îmi este dor. Îmi este dor de liniște, de rugăciune, de frumusețea pitorească a locului și mai ales de oamenii pe care i-am întâlnit acolo.

Tabăra de vară organizată de ASCOR București mi-a oferit posibilitatea de a afla cum se desfășoară viața de zi cu zi într-o mănăstire. Nu știu cum este obștea altor mănăstiri, dar Robaia se aseamănă cu un furnicar: fiecare măicuță își cunoaște îndatoririle și își îndeplinește ascultările, ceea ce face ca totul să fie bine și eficient organizat. Chiar dacă este multă muncă, nimeni nu cârtește pentru că Dumnezeu, cu harul Său cel sfânt, le întărește și le ocrotește. Toată obștea mănăstirii ne-a primit cu brațele deschise. Am ajutat și noi, fiecare după putință, în grădină la adunarea legumelor pentru iarnă, la prepararea gemului și compotului, în bucătărie la curățarea legumelor pentru mâncare și la prepararea prăjiturilor cu care au fost serviți musafirii și vizitatorii.

Image

Am participat cu multă dragoste la slujbele oficiate pe parcursul zilei și la privegheri. Am primit numeroase sfaturi duhovnicești de la părintele mănăstirii, de la măicuțe și de la maica stareță, care ne-au vorbit cu drag și blândețe. Toată lumea a fost caldă, primitoare și a încercat să ne introducă cât mai mult în viața de mănăstire.La completarea acelei bucurii lăuntrice pe care am trăit-o la Robaia au ajutat încă cinci persoane deosebite, colegele mele de tabără cu care am legat o  frumoasă prietenie și de care m-am apropiat foarte mult sufletește.

Mănăstire Robaia m-a impresionat prin liniștea și pacea care-ți pătrunde în suflet de cum treci pragul de la intrare, prin frumusețea slujbelor și a icoanelor (Icoana Maicii Domnului „Zastupnița”- Ocrotitoarea, pasaje din viața Sfântului Gheorghe, pictate in pronaos, picturile reprezentând numeroși sfinți români etc.), prin bunătatea zugrăvită pe chipul măicuțelor, prin blândețea, unitatea și dăruirea lor și mai ales prin nădejdea lor neștirbită în Dumnezeu.

La Robaia am simțit că timpul este veșnic, că doar anotimpurile se schimbă in timp ce  toate celelalte lucruri rămân neschimbate: credința, nădejdea și dragostea.” (Simona, Facultatea de Arhivistică)

”La început de an bisericesc, am avut cinstea de a petrece câteva zile binecuvântate la Mănăstirea Robaia, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Slavă Domnului, am simţit dragostea întregii obşti şi ne-am străduit şi noi, după putinţă, să intrăm în rânduială, să mergem la slujbe, la ascultări, să ne facem pravila.Sfinţenia locului, harul revărsat asupra sa pentru rugăciunile pustnicilor ce s-au nevoit acolo în trecut ajută oricărui pelerin să aibă calea deschisă către Dumnezeu şi Maica Domnului, faţă de care există o mare evlavie în rândul măicuţelor: în pravila zilnică este şi Bogorodişnaia, o rugăciune foarte frumoasă şi puternică de care auzisem prima oară cu numai câteva zile înainte de a ajunge la Robaia.

Fiind în mănăstire, mi-am putut da seama de lucruri ce sunt ascunse cunoştinţei unui simplu trecător, şi de care am rămas uimită. Mănăstirea atât de înfloritoare, care îşi primeşte oaspeţii cu bucate alese, îşi drămuieşte orice bănuţ şi primeşte cu bucurie fiecare sticlă de ulei adusă de credincioşi, iar maicile se nevoiesc, postesc, fac milostenie, se roagă şi muncesc cu greu ca să aibă ce oferi, cu dragoste, celorlalţi. „Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta”, am auzit-o spunând pe o maică din obşte.

Image

Din experienţa maicilor (sau „păţanii”, cum le numea maica Siluana la Robaia) ne-am folosit şi noi, mai ales în timpul ,,micilor conferinţe” la care am participat în timpul taberei. Mi s-a întipărit în minte cu câtă râvnă au venit maicile la mănăstire, curajul cu care au trecut peste necazuri, care par atât de neimportante, raportate la chemarea lor la monahism. Totodată, ne-au arătat cum se primeşte orice cinste pe care ţi-o face Dumnezeu: cu mulţumire, cu smerenie, cu hotărâre de a face binele, cu dragoste şi cu dorinţa către mântuire. Aşa ne ura o maică bătrână (care ne-a dăruit ciocolată, şi ultimele bucăţi de covrig uscat pe care le avea în mână): „Să vă împlinească Dumnezeu dorinţa, mai întâi mântuirea!” Bineînţeles, am avut folos şi din sfaturile şi discuţiile pe care le purtam noi fetele, în odaia noastră, mai ales seara, înainte de culcare şi pentru care le mulţumesc mult! Mulţumesc şi pentru ziua de nume frumoasă de care am avut parte, la praznicul Naşterii Maicii Domnului!

Sunt multe lucruri de zis despre tabără, dar pentru multe dintre ele nu mă învrednicesc să găsesc cuvinte potrivite. Liniştea şi duhul de la mănăstire schimbă sufletul, şi fac rugăciunea să fie mai aprinsă. În bisericuţa veche, duhovnicul mănăstirii slujeşte zilnic, iar slujbele de la miezul nopţii sunt atât de emoţionante văzând cum maicile citesc în frigul şi întunericul nopţii numele sutelor de credincioşi trecuţi pe pomelnice, timp în care aceştia, cel mai probabil, dorm în casele lor calde.

Noi Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să avem folos bun din această experienţă, să ne păstrăm unele pe altele în inimi, să ajute monahismul românesc să înflorească, şi să sporească şi obştea Mănăstirii Robaia! Şi să ne străduim să avem în inimă dragoste sinceră faţă de tot ce este în jur, aşa cum ne-a sfătuit Maica Stareţă.”  (Anda-Maria, Facultatea de Telecomunicații, Universitatea Politehnica)

Image

„Undeva , în inima pădurii, Dumnezeu a vrut să aşeze Sfânta Mănăstire Robaia. Acolo am poposit şi noi chiar la începutul anului bisericesc, poate ca un semn al reînnoirii vieţii noastre.Au fost 12 zile. 12 zile pline de rugăciune, de ascultare, de odihnă sufletească. Acolo am simţit din plin prezenţa lui Dumnezeu pentru că în orice moment te gândeai la El şi încercam, atât cât puteam,  să nu Îl necăjim  în vreun fel.

Măicuţele ne-au ajutat să ne integrăm în rânduiala mănăstirii atât la ascultările gospodăreşti, cât şi la rugăciune. Astfel că o zi se împărţea între Sfânta Liturghie, Vecernie, Utrenie, pravilă, mesele de peste zi şi ascultările pe care le primeam în ziua respectivă. Am încercat să le împlinim pe toate aşa cum ne-am priceput, iar pentru aceasta Dumnezeu ne-a răsplătit. În fiecare noapte, după  slujba Utreniei, cerul era împodobit cu mii şi mii de stele. Nicăieri nu vazusem atât de multe, atât de strălucitoare. Totul era plin de linişte şi de frumos: natura şi inimile noastre.

Image

Am plecat de la Robaia plină de recunoştinţă pentru darul pe care l-am primit, pentru învăţăturile pe care le-am luat cu mine acasă. Robaia a fost într-adevăr ca o fântână de leac, ca apa unui izvor rece ce a spălat ceaţa îndoielii de pe ochii şi inima mea ( sau poate ale noastre)” . (Ioana, Facultatea de Horticultură)

„De când am pătruns în această cetate, am simţit că intru într-o altă lume, care nu are nici o legătură cu cea în care trăim noi de obicei.  Mi-a fost uşor să mă obişnuiesc cu frumuseţea şi liniştea care  străbătea fiecare colţ al acestui loc binecuvântat.  Maicile parcă erau nişte îngeri, toate atât de liniştite şi de vesele, deoarece erau alături de Mântuitorul. Am simţit că tot ce am trăit acolo a fost o binecuvântare, o oază de pace care să ne ajute să facem faţă următoarelor încercări care ne aşteaptă afară. Ascultările le făceam cu o bucurie neaşteptată, deoarece eram toate împreună  în acel loc sfânt împlinind voia  Tatălui nostru. Niciodată nu m-am simţit mai aproape de Dumnezeu, dar şi de Fecioara Maria prin rugăiciunile pe care le înălţam către ea.  Mă bucur enorm că am putut trăi această  experienţă care mi-a rămas adânc imprimată în memorie, dar şi în inimă ”. (Simona, Facultatea de Teologie)

Image

„Tabăra de fete de la Mănăstirea Robaia este cea de-a doua tabără ASCOR la care am participat. Am poposit pe meleaguri argeșene la început de toamnă și de an bisericesc totodată, întămpinându-ne cu acest prilej o frumoasă Liturghie în sobor. Și de data aceasta, sentimentul a fost că timpul pare a sta în loc și că ne-am fi aflat acolo de o viață… atât de repede ne-am obișnuit și ne-am integrat în rânduiala zilnică. În perioada în care am stat la  Robaia am trăit alături de obștea mănăstirii viața ce se duce zi de zi între zidurile acesteia . Am văzut cum se nevoiesc măicuțele, de altfel, cu inima plină de bucurie, bucurie ce se citea în fiece clipă pe chipul lor. Datorită nevoinței și rugăciunii (care este tainică, după cum ne spunea părintele slujitor), mănăstirea este înfloritoare.

Noi ne petreceam zilele participând la sfintele slujbe, dimineața la Ceasuri și Sfânta Liturghie, seara la Vecernie, în miez de noapte la Utrenie, iar în ajunul sărbătorilor la slujbele de priveghere, bucurându-ne de cântarea minunată a maicilor, apoi împlinind pravila de rugăciune și ascultările la bucătărie, la trapeză, în grădină și prin gospodărie. Am încercat să împlinim ascultările care ni se dădeau după putința noastră, cu bucurie și dragoste, căci așa am fost sfătuite de maica stareță, spunându-ne că astfel ești fericit. Am văzut și am simțit, de asemenea, dragostea și evlavia pe  care obștea o avea pentru sfinți și cinstirea pe care le-o aduceau tuturor sfinților din sinaxar și Maicii Domnului. Iar la sfârșitul fiecărei slujbe de noapte, când pe cerul privit de la Robaia străluceau mii de stele, mica bisericuță răsuna de frumoasa cântare ,,Apărătoare Doamnă”.Măicuțele, maica stareță, dar și părintele slujitor aveau tot timpul să ne spună câte un cuvânt de folos nouă, celor mici și la început de drum pe cărarea strâmtă a Împărăției, împărtășindu-ne din experiența sfințiilor lor.

Nădăjduim că tot ceea ce am trăit și am învățat la mănăstire să rămână în inimile noastre ca un izvor din care să ne adăpăm când vom înseta, până când vom reveni cu drag la Robaia. ”  (Mihaela-Olivia, Facultatea de Biologie- master Neurobiologie)

Image

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Tabere(gânduri și poze). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.