Taberele de băieți organizate în vara anului 2013

 

ASCOR București a organizat în această vară două tabere de spiritualitate ortodoxă, rugăciune și muncă  pentru băieţi la mănăstiri din diferite zone ale țării.  Tinerii ascorişti au avut ocazia să participe  la slujbele săvârșite zilnic, să ajute la diverse ascultări și să se bucure de pacea  unor locuri binecuvântate de Dumnezeu.

„Prima dintre tabere s-a desfășurat la mănăstirea Lupşa din județul Alba în perioada 23 august+ 1 septembrie. Iată care sunt impresiile unuia dintre participanţi :

SONY DSC

Părinții de la mănăstirea Lupșa sunt oameni minunați, plini de dragoste, niște copii ai Domnului aflați în grădina Lui. Am primit atâta iubire din partea lor încât mă simt rușinat și neputincios fiindcă nu am știut cum să le pot răsplăti jertfa.

SONY DSC

Totul este atât de simplu și de firesc la mănăstirea Lupșa, încât dacă o privești cu un ochi superficial s-ar putea să nu descoperi nimic special, s-ar putea să nu afli adevărata comoară ascunsă a acestui loc.

SONY DSC

Părintele Melhisedec, starețul mănăstirii, păstorește obștea cu foarte multă înțelepciune și discreție, în duhul dragostei părintelui Sofronie de la Essex, și respectiv al Sfântului Siluan Athonitul. Este foarte smerit și nu își dă în vileag reușitele. În schimb, aceste roade se pot observa în felul de a fi al obștei.

SONY DSC

Patru cuvinte cheie: firesc, taină, pace, dragoste.” (Liviu Constantineanu)

 

Cea de-a doua tabără organizată de ASCOR București a fos în județul Maramure, la mănăstirea Sfânta Ana- Rohia, în perioada 2-11 septembrie.  Iată gândurile transmise de o parte dintre băieţii care au mers în  tabăra aceasta:

DSC04581

„Când i-am spus părintelui Ioan Radu Bold (părintele cu care am făcut religia în liceu, acasă, în Fălticeni) că voi pleca în tabără la mănăstirea Rohia, mi-a spus să fac tot posibilul să “fur” o binecuvântare de la Înaltpreasfințitul Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului. Mi-a spus că e o persoană de talia părintelui Iustin Pârvu.

DSC04566

În tabără am fost cinci băieți din partea A.S.C.O.R. București. Toată experiența a fost foarte frumoasă, dar evenimentul care m-a marcat cel mai mult, și pe care nu îl voi uita câte zile voi mai avea, a fost întâlnirea cu Înaltpreasfințitul. Părintele Macarie, starețul mănăstirii Rohia, a fost foarte deschis și săritor cand i-am spus ca ne-am dori mult să vorbim cu Înaltul. A dat un telefon, iar peste două zile ne-am trezit în Baia Mare, la Episcopie.

Am fost conduși într-o sală de conferințe foarte mare, unde am fost invitați să ne așezăm la o masă foarte lungă. Când a intrat Î.P.S. Justinian în sală și ne-a văzut, ne-a întâmpinat cu atâta bucurie… Fața lui era asemenea unui copil și radia de fericire. Am aflat la el cuvânt puternic si plin de înțelepciune. Timp de 5 ore cât am stat în prezența Înaltpreasfinției Sale am primit răspunsuri și alinare frământărilor noastre, ne-a tâlcuit din Sfintele Evanghelii și ne-a povestit diferite întâmplări și pilde ale vieții sale.

DSC04584

La un moment dat, în timp ce ne tâlcuia minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor, Î.P.S. s-a oprit, a dat un telefon și apoi a continuat să vorbească. După un timp, a venit o soră și ne-a servit cu niște gogoși cu brânză și mărar absolut delicioase. Părintele simțise bine că după atâtea ore, pe lângă inima noastră, și pântecele nostru cerea să fie hrănit.

Părintele Iustinian la vârsta de 92 de ani încă citește și scrie. A spune că este un intelectual ar fi o nedreptățire adusă Înaltpreasfinției Sale. Părintele este un bătrân cu viață îmbunătățită, un avvă, unul din puținii bătrâni înduhovniciți pe care îi mai avem. Are vreo 27 cărți scrise și momentan lucrează la una nouă. Ține un jurnal în care face însemnări zilnice. Ne-a lăsat să ne aruncăm puțin privirea peste unul din caietele sale (are vreo 180 de caiete de jurnal scrise începând cu vârsta de 26 de ani) și vreau să spun că la vârsta sa scrie foarte frumos, mai frumos decât mulți, mulți tineri (printre care și eu).

DSC04558

Au fost mai multe atentate asupra vieții sale deoarece era ca un ghimpe în coasta vrăjmașului și a aghiotanților lui, dar Dumnezeu l-a păzit de fiecare dată. Când părintele Nicolae Steinhardt a trecut la cele veșnice, Î.P.S. – doar episcop pe vremea aceea – a mers la înmormântare în ciuda tuturor amenințărilor Securității și a protestelor: „Cum să participe un episcop la înmormântarea unui simplu monah!?”. În prefața la ,,Jurnalul fericirii” se poate găsi cuvântul Înaltpreasfințitului la înmormântarea monahului Nicolae și o însemnare din jurnalul Înaltului, din acea zi.

Î.P.S. ne-a spus că e foarte bine că am venit să îi cerem o binecuvântare arhierească, că un lucru început astfel este bineplăcut lui Dumnezeu și va avea mult spor.

Înaltpreasfințitul Iustinian a fost pentru mine lumina lumii (Mt 5, 14) care luminează în întuneric și pe care întunericul nu a cuprins-o (In 1, 5). Prin răspunsurile sale la frământările mele și prin binecuvântarea sa, am primit o direcție și un scop în lume.

“Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui (Ps 67, 36).” (Liviu Constantineanu)

 

„Despre tabără ce aş putea să spun este că a reprezentat o experienţă unică, unică în primul rând datorită şansei pe care participanţii taberei am avut-o de a sta nu mai puţin de 5 ore de vorbă cu Preasfinţitul Justinian Chira, 5 ore pline de sfaturi şi învăţături pline de însemnătate. Nu îmi găsesc cuvintele pentru a exprima mai bine de atât şansa pe care am avut-o, dar sunt recunoscător că am avut această minunată ocazie.

Mănăstirea ca atare este foarte frumoasă, cu un amplasament rar întâlnit ( mănăstirea este construită pe un deal şi sub mănăstire sunt râpe). Mi-a plăcut foarte mult că am avut ocazia să ajut şi să merg la cules de păstăi, mai ales că din grădină era o privelişte uimitoare.

2013-09-06 12.37.40-2

Ar fi mult mai multe lucruri de spus, dar probabil s-ar umple pagini întregi dacă aş povesti în detaliu cum a fost. Chiar dacă am stat doar 3 zile pline şi 2 jumătăţi, pot spune că au fost pline de activitate.”  Doamne ajută şi numai bine! (Cristian Trocan)

„Tabăra de la Mănăstirea Rohia este prima tabără, dintre cele în care am participat până acum cu ASCOR-ul, în care am avut o bună ocazie să mă integrez in viața de mănăstire. Dacă în taberele de până acum am fost într-o permanentă goană între conferințe, ascultări și sfintele slujbe, aici am găsit mai multă liniște. Poate prea multă pentru mine; cu siguranță că drumul de peste 14 ore dintre București și Rohia nu a fost suficient să mă scoată complet din agitația orașului, așa încât să mă pot obișnui cu liniștea acestei mănăstiri în care au trăit părinții Nicolae Steinhardt (a cărui chilie am vizitat-o) și Serafim Man (stareț 1973-1984) și unde îl găsim, atunci când nu este la sediul episcopiei din Baia Mare, și pe Înaltpreasfințitul Justinian Chira.

DSC04567

Nu am avut multe ascultări, dar munca fizică sau câteodată mai puțin fizică se împletește minunat cu Utrenia, Sfânta Liturghie, Vecernia și Miezonoptica, dar și cu rugăciunea de toată vremea – sunt inseparabile, fapt confirmat de atâtea ori în taberele ASCOR.

Foarte mult m-a impresionat icoana Maicii Domnului care se găsește în Paraclisul „Sfântul Nicolae” de la demisolul bisericii noi pictată de călugărul Nicanor din Sfântul Munte Athos.http://www.manastirea-rohia.ro/img/mdincendiu/index.html

 

 

Obștea este în mare parte tânără; părinții ne-au ajutat cu tot ce aveam nevoie. O simplă dorință pusă la inima părintelui stareț Arhim. Dr. Macarie Motogna  s-a transformat în numai două zile într-un drum de 50 de km până în Baia Mare, la sediul episcopiei Maramureșului și Sătmarului, unde ne-a așteptat Înaltpreasfințitul Justinian Chira, care în anul 1944, la vârsta de numai 23 de ani, preluase conducerea Mănăstirii Rohia. O experiență unică, dură pe alocuri, în care am aflat multe lucruri despre mine însumi  și despre cât de mult mai am de muncit și ce responsabilități avem toți față de Biserică și de țară. Adăugând la discuții și pauza de masă avută chiar acolo, în sala mare a sediului episcopal, împreună cu Înalpreasfințitul, am petrecut mai bine de cinci ore. Pentru încă aproximativ o jumătate de oră am mai vizitat chilia și biroul acestuia, iar în final și paraclisul din incinta episcopiei, timp în care câțiva dintre ascoriști au putut scrie câteva rânduri în „cartea de aur” a Înalpreasfințitului Justinian, despre întâlnirea avută.

DSC04592

Pentru mine totul a fost la superlativ; începând cu biblioteca care numără peste 40 000 de volume, continuând cu toți cei pe care i-am întâlnit: părinți,frați și ascoriști și terminând cu peisajul maramureșan.” (Andrei Sorici)