Invitație de către ASCOR Galați (pelerinaj)

Doamne ajută! Frații noștrii de la A.S.C.O.R. Galați ne trimit o invitație. O puteți citi mai jos:

„Iată că a sosit din nou momentul să vă invităm în oraşul nostru, în eparhia noastră şi implicit în filiala noastră ASCOR, pentru a ne fi alături la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, protectorul nostru spiritual.

Pentru acesta an am gândit un program, sperăm noi a fi destul de variat, care surprinde atât latura duhovnicească si religioasă a unui pelerinaj, dar şi latura cultural-misionară.

Încă din data de 27 noiembrie va sosi la Galaţi racla cu moaştele Sf. Efrem cel Nou care va fi pusă spre închinare alături de cea cu moaştele Sf. Ap. Andrei, urmând a fi expuse până în data de 30 noiembrie.

Vom asigura cazarea, masa şi un program care sperăm să vă aducă folos.

Perioada manifestărilor noastre se întinde de-a lungul zilelor de 28, 29 şi 30 noiembrie.

Vă aşteptăm aşadar să sosiţi la Galaţi începând cu ziua de 28 după-amiaza, urmând a încheia manifestările noastre în cursul zilei de 1 decembrie, după manifestările prilejuite de Ziua Naţională.

Datorită faptului că în acea perioadă este dezlegare la peşte, meniul va fi gândit cu mult peşte.

Sperând că v-am trezit dorinţa de a ne fi alături, vă dorim spor în toate.”

Persoană de contact: Liviu Constantineanu – 0726 014 123.

Cei care doresc să se înscrie o pot face completând formular de mai jos.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.