Duminica în familie (Sf. Liturghie, agapă, discuții și film: „The Age of Adaline”)

11181617_ori

Doamne ajută!

Vă invităm duminică, 7 februarie, să luăm parte la Sfânta Liturghie de la Biserica Rusă. Pe urmă, începând cu ora 12:30, vă așteptăm în sediul ASCOR pentru a ne bucura împreună de o mică agapă. Vom avea destulă mâncare pregătită, însă dacă doriți puteți aduce ceva.

Având în vedere că mulți dintre noi nu suntem din București, la ASCOR avem ocazia să ne simțim acasă, ca în familie.

Ne vom petrece timpul împreună încercând să ne cunoaștem mai bine, iar de la ora 14:00 vom viziona un film.

Filmul pe care îl vom vedea se numește The Age of Adaline (2015, durata: 1h 52min, gen: dramă/fantastic/romantic, S.U.A. & Canada, regizor: Lee Toland Krieger).

Trailer:

Sinopsis: „Rămânând miraculos la vârsta de 29 de ani timp de aproape opt decenii, Adaline Bowman (Blake Lively) duce o existență retrasă, evitându-i din răsputeri pe cei care i-ar putea da în vileag secretul. Dar o întâlnire întâmplătoare cu atrăgătorul filantrop Ellis Jones (Michiel Huisman) reaprinde în ea pasiunea pentru viață și dragoste. Atunci când un weekend petrecut cu părinții lui (Harrison Ford și Kathy Baker) riscă să dezvăluie adevărul despre ea, Adaline ia o decizie care-i va schimba viața pentru totdeauna.

Secretul lui Adaline ni-i prezintă în rolurile principale pe Blake Lively (Gossip Girl, The Town), Michiel Huisman (Wild, Game of Thrones), Kathy Baker (Saving Mr. Banks, Edward Scissorhands), alături de Harrison Ford (Ender’s Game, Star Wars) și Ellen Burstyn (Interstellar, Requiem for a Dream).” (preluat de pe www.cinemagia.ro)

Cum ajung?: https://ascorbucuresti.wordpress.com/sediul_ascor/

Activitatea este deschisă pentru toți tinerii, indiferent dacă au mai participat sau nu la activitățile noastre. Puteți veni alături de colegi și prieteni, în cazul în care aceștia își doresc să ni se alăture.

Vă așteptăm cu drag în număr cât mai mare!

Persoană de contact: Alexandru COSTIN – tel. 0743 540 016

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Duminica în familie, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.