Sfantul Nectarie ne asteapta si maine la centru!

Dragi prieteni,

In primul rand, multumim Domnului pentru momentele pretioase traite miercuri seara la Centrul „Sfantul Nectarie”. Cu totii am vazut ca, desi nu mergem de multa vreme, pacientii de acolo au inceput sa se apropie de noi, sa isi deschida sufletele si sa ne simta ca pe niste prieteni. Acest lucru ne da confirmarea si taria sa mergem in continuare pe acest drum si de fiecare data, in acel timp de o ora din zilele de sambata si de miercuri, sa renuntam la noi si sa le fim alaturi cum putem noi mai bine.

Asadar, continuam sa mergem la Sfantul Nectarie si pentru ziua de sambata 12 martie, intalnirea va avea loc langa Foisorul de Foc, la ora 11:30. Acolo se poate ajunge de la Universitate cu troleul 69 sau 85. Avem rugamintea, cei care doriti sa veniti, sa trimiteti un SMS catre Madalina Bucataru la 0757 639 576, cu numele si confirmarea.

Obiectivul acestei activitati: creşterea calităţii serviciilor de îngrijiri paliative acordate pacienţilor cu afecţiuni oncologice aflaţi în stadiu terminal internaţi în cadrul ,,C.I.P. Sf. Nectarie”, prin activităţi de socializare şi suport psiho-social

Sfaturi primite de la conducerea Centrului:
◾Cand ajungeti la Centru sa va semnati pe Registrul de la etajul 1. Acolo va lasati si hainele!
◾Puteti aduce fructe (ne-au spus ca sunt singurele alimente sigure, majoritatea fiind la regim) – gestul poate fi tare bine primit. Daca doriti sa aduceti prajituri, este mai bine sa intrebati asistentele daca acestea sunt permise.
◾Florile pot fi o idee foarte buna!
◾Puteti sa va ganditi la diferite metode pentru a va apropia de acesti oameni: carti, sa gasiti subiecte in comun despre care sa discutati, puteti in timp ce vorbiti sa puneti o melodie placuta de pe telefon, smartphone, laptop, etc. 😀
◾Ne-au sfatuit sa nu ii lasam sa ne conduca in discutie : Ei ne vor spune de greutatea situatiei lor, si sigur ca vom empatiza, insa este nevoie sa le aratam un sens, sa trecem discutia spre o nota optimista, dar sigur, cu o speranta adevarata si nu una lipsita de sens. Acolo, majoritatea oamenilor nu au avut o relatie apropiata cu Dumnezeu si ar fi important sa incercam sa le vorbim despre El, cu sinceritate DAR cu atentie, fara a ne impune ideile noastre. De aceea, puteti sa aduceti carti si sa le cititi pasaje alese cu grija si care li se potrivesc. Ne-au rugat sa le vorbim despre importanta Spovedaniei si Impartasaniei (daca nu stim, e bine sa ne informam si noi! )
◾Fiind bolnavi si intr-o situatie asa dificila, exista posibilitatea sa ne repezeasca, sau sa nu doreasca sa stea cu noi. Noi sa nu ne intristam si sa ii intelegem! Sa ne rugam pentru ei!
◾De fiecare data sa ii intrebati daca exista un lucru care le-ar face placere, ce ati putea face sa ii bucurati? Ce ati putea sa le aduceti data viitoare?
◾De asemenea, puteti aduce: alimente, lingurițe, furculițe, farfurii, pahare de unica folosință, pampers, ulei. Toate sunt binevenite.

Va asteptam cu drag!

12832460_1664786233770428_1929142612819812030_n

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în C.I.P. Sf. Nectarie, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.