Centrul de Îngrijiri Paliative ,,Sfântul Nectarie”

Mâine, 09 aprilie, pentru vizita Sfântului Nectarie, ne vom întâlni la ora 11:30 lângă Foișorul de Foc (între Foișor și Spitalul de Ortopedie). Persoana de contact este Bucătaru Mădălina – 0757 639 576.  Avem rugămintea ca TOȚI cei care doriți să veniți să trimiteți un SMS din timp către acest număr!  

ATENȚIONĂRI!

Mulțumim voluntarilor pentru tot efortul depus și pentru atenția de care au dat dovadă. 🙂 Însă este necesar să subliniem faptul că îngrijirea paliativă este un domeniu greu de înțeles și cu atât mai greu de aplicat. Dar, împreună învățăm! Așadar, pentru o mai bună colaborare și pentru evitarea situațiilor neplăcute pe viitor, vă rugăm ca:

– dacă întârziați sau dacă e prima dată când mergeți la centru, nu mergeți la pacienți înainte de a contacta coordonatorul din ziua respectivă. Acesta vă va înștiința ce anume să faceți și la ce pacienți să mergeți;

– încercați să nu veniți nici mai devreme, sau dintre cei care ați mai fost, dacă ajungeți totuși mai devreme, încercați să așteptați sau să anunțați coordonatorul că ați ajuns și la ce pacient doriți să mergeți;

dacă mergeți în altă zi din timpul săptămânii, și nu ați mai fost la activitatea organizată din zilele de miercuri și sâmbătă, vă rugăm înștiințați coordonatorul;

– să nu mai aduceți ciocolată. Este INTERZISĂ! Acolo majoritatea pacienților sunt diabetici, astfel că dacă dorim să aducem ciocolată/ dulciuri/ prăjituri/ alimente etc., le vom da asistentelor și ele vor ști CÂT și CUI să dea. Am putea totuși aduce FRUCTE (în principiu BANANE), dar cel mai bine ar fi să venim cu FLORI. (Desigur pampers, ulei, orez, tacâmuri de unică folosință, toate sunt bineprimite).

să nu le dați speranțe deșarte! Oamenii la care mergem sunt bolnavi în stadiu terminal. Trupește ei nu se mai pot vindeca! Noi mergem acolo pentru a le fi prieteni și pentru a încerca să le fim alături în lupta aceasta cu boala. (PALIATÍV, -Ă, paliativi, -e, adj., s. n.  (Medicament sau tratament) care ameliorează sau înlătură simptomele unei boli pentru un timp scurt, fără a-i suprima cauza). Menționăm toate aceste aspecte pentru că putem să nu înțelegem foarte bine ce facem acolo și  este bine să aflăm. Trebuie să avem și optimism dar și realism. Așadar, mare atenție! Există riscul ca pacienții să piardă increderea în personal și să nu mai fie complianți la îngrijire. Astfel starea de sănătate se poate deteriora mai rapid. Văzând că situația lor se va înrăutăți, când de fapt se așteaptă la însănătoșire, pe lângă greutatea bolii, vor mai avea de suportat și sentimentul înfrângerii și al trădării.

să anunțați personalul în legătură cu orice acțiune doriți să faceți: plimbare cu pacienții în curte, aducerea diverselor obiecte, etc.

Ce să facem?

– să empatizăm cu acești oameni- să ne punem efectiv în locul lor (cam greu, nu?);

– să mergem cu dragoste și să renunțăm la persoana noastră în acel puțin timp;

–  să îi ascultăm, să le citim (dacă vor), să jucăm sah (cu domnul Horia de pildă), să le facem masaj dacă e posibil, să îi pieptănăm dacă trebuie, să le tăiem unghiile dacă e nevoie. Să ieșim cu ei la plimbare în curte.

De asemenea, de vinerea trecută am început programul rugăciunii de dimineață și a citirii din viața sfinților de pe ziua respectivă. A fost foarte bine până acum și vă mulțumim! Mulțumim mai ales lui Dumnezeu pentru că, dacă ne dăm seama, noi nu facem aproape nimic, ci în toate este Mila Lui. Nu putem nici să convertim inimile, nici să le mântuim. Nu e treaba noastră. Noi putem doar să înconjurăm acei oameni cu dragoste și să ne rugăm lui Dumnezeu să reverse Mila Lui.

Așadar, cei care doresc să se înscrie în continuare, jos aveți linkul către tabel. În ziua în care mergeți acolo, de la ora 07:30 sau 08:00 (cum vă este confortabil), mergeți în capela de la parter, dați drumul la microfon și citiți rugăciunile de dimineață și viața sfântului din acea zi.

https://docs.google.com/spreadsheets/d/18S9A-8HPLpzWJY7A5xXRi2at6ccE5RBaEJ0OHEycY4c/edit#gid=0

Vă mulțumim pentru dragoste, răbdare și timpul acordat!

Doamne ajută!

IISUS_VINDECA_BOLNAV

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în C.I.P. Sf. Nectarie, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.