Vă așteptăm sâmbătă la Sfântul Nectarie! :)

Prieteni dragi,

Ne vom întâlni și sâmbăta aceasta la ora 11:30 în același loc – Foișorul de Foc (între Foișor și Spitalul de Ortopedie). Aici se poate ajunge cu troleul 69 sau 85 de la Universitate. Voluntarii care doresc să ni se alăture sunt rugați să trimită un SMS din timp către Lazăr Otilia0741 390 715

Obiectivul acestei activitati: creşterea calităţii serviciilor de îngrijiri paliative acordate pacienţilor cu afecţiuni oncologice aflaţi în stadiu terminal internaţi în cadrul ,,C.I.P. Sf. Nectarie”, prin activităţi de socializare şi suport psiho-social.

Ce să aduc?

Puteți aduce fructe, flori, cărți să le citiți! Dacă știți să cântați la chitară, știți să jucați șah sau aveți idee de diverse activități frumoase cu bolnavii, nu ezitați.

Așadar, să mergem cu dragoste și cu dorința de a-i asculta. Să fim acolo pentru ei și doar pentru ei, iar asta presupune a renunța un picuț la noi înșine…

Să nu uitați ca de fiecare dată să îi întrebați dacă există ceva anume care le-ar face plăcere, ce ați putea să le aduceți data viitoare să îi bucurați. (ziare, cărți, prăjituri- numai dacă sunt permise, reviste etc, etc 🙂 )

Se mai pot aduce: alimente (iaurt, ulei, orez, fructe, zahar), lingurițe, furculițe, farfurii, pahare de unică folosință, pampers, produse de curățat, pe care le vom da asistentelor. Toate sunt binevenite!

De asemenea, vă mai amintim de programul cu rugăciunea de dimineață. Pentru aceasta, începând cu ora 07:30, putem merge la hospice, unde în holul de la intrare, pe stânga există un microfon. Îl deschidem și începem să rostim Rugăciunile de dimineață și Viața Sfântului din ziua respectivă, acestea fiind difuzate prin sistemul audio, în toate saloanele. Mai jos, vă atașez linkul către tabelul în care vă puteți înscrie.

https://docs.google.com/spreadsheets/d/18S9A-8HPLpzWJY7A5xXRi2at6ccE5RBaEJ0OHEycY4c/edit#gid=0

Vă așteptăm! 🙂

Doamne ajută!

DSC_0007 DSC_0017DSC_0012 DSC_0026

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în C.I.P. Sf. Nectarie, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.