Sfânta Înviere la Paraclisul Universitar (Biserica Studenților)

Biserica_„Sf.Nicolae“_-_Rusă_(interior)

Iubiți frați întru Hristos,

A fost odată, ca niciodată, pe vremea când tinerii noștri se întâlneau, în noaptea Sfintei Învieri, la Paraclisul Universitar, și ciocneau ouă…

Ce frumos! Nu putem reface tradiția?

Ba da! Haideți să ne întâlnim împreună, și să ne reîntoarcem la bunele noastre obiceiuri (cică li se spun „tradiții”), la Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae – Ghica” (cunoscut sub denumirea de Biserica Studenților, sau Biserica Rusă), după Slujba Sfintei Învieri, și să aducem fiecare câte puțin din prinoasele pregătite cu ocazia Sfintelor Sărbători. Vom întinde o masă lungă chiar în mijlocul bisericii, unde ne vom lăsa toate bunătățile pregătite. Imediat după slujbă vom ciocni un ou, vom mânca un cozonac și vom gusta un păhărel de vin.

Și a doua zi dormim?

Sigur că da! Dar înainte de a merge acasă, ne vom întâlni, de această dată în curtea Bisericii. Vremea este frumoasă, soarele ne cheamă! Vom aduce și duminică la prânz fiecare, din prinoasele rămase, și vom lua o agapă împreună, afară, în curte.

Asta e tot?

Bineînțeles că nu! Avem nevoie de prezența dumneavoastră… să veniți însuflețiți, plini de viață, cu multă bucurie și pace, ca după Sfânta Înviere. Haideți să cântăm împreună „HRISTOS A ÎNVIAT”! Și mai ales, haideți să simțim împreună că „HRISTOS A ÎNVIAT”!

Vin singur?

Dacă nu cunoașteți pe nimeni, da! Dar ce frumos ar fi să știți că ciocniți un ou cu părinții, cu frații, cu prietenii, cu colegii.. De ce să nu împărtășim împreună bucuria Sfintei Învieri?

Vă așteptăm cu drag!

Persoană de contact: Alexandru COSTIN (0743 540 016)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.