Vizită la Centrul „Sf. Nectarie” (sâmbătă)

Poza -164

Hristos a înviat!

Următoarea întâlnire pentru Centrul Sf. Nectarie, va avea loc sâmbătă, 7 mai, ora 11.30, lângă Foișorul de Foc (între Foișor și Spitalul de Ortopedie)

Toți cei care doresc sa participe, sunt rugați să trimită din timp un SMS către Anca Zamfirescu: 0730983683

Obiectivul activității noastre este să fim alături de pacienții de la Centru astfel încât să le distragem atenția pentru puțin de la durerea lor sau cel puțin să-i facem să se simtă mângâiați. Nu există instrucțiuni exacte pentru ce anume să facem, însă dacă venim cu bunăvoință și suntem prezenți cu sufletul lângă ei, lucrurile vor merge de la sine, ei se vor deschide, iar întâlnirea va fi cu folos. În astfel de momente, simpla atenție a ființei noastre, faptul că-i ascultăm sau un masaj contează și aduce un plus de valoare șederii lor acolo.

Ce să aduc? În urma unor discuții cu doamnele asistente de la centru, vă îndemnăm să aduceți înghețată de fructe, suc, mini tarte cu fructe și, în general, mâncăruri ușoare.

Puteți aduce, de asemenea, cărți să le citiți. Însă cel mai important lucru este să veniți cu bucuria Învierii în inimi și cu foarte multă dragoste. Vă sugerăm să îi întrebați dacă există ceva anume care le-ar face plăcere, ce ați putea face să îi bucurați, ce ați putea să le aduceți data viitoare.

Sfaturi primite de la conducerea Centrului:

1. Când ajungeți la Centru să vă semnați pe Registrul de la etajul 1. Acolo vă lăsați și hainele!

2. Florile pot fi o idee foarte bună!

3. Ne-au sfatuit să nu îi lăsăm să ne conducă în discuție: Ei ne vor spune de greutatea situației lor, și sigur ca vom empatiza, însă este nevoie să le arătăm un sens, să trecem discuția spre o nota optimistă, dar sigur, cu o speranță adevarată și nu una lipsită de sens. Acolo, majoritatea oamenilor nu au avut o relație apropiată cu Dumnezeu și ar fi important să încercăm să le vorbim despre El, cu sinceritate DAR cu ATENȚIE, fără a ne impune ideile noastre. Fiind bolnavi și într-o situație așa dificilă, există posibilitatea să ne repezească, sau să nu dorească să stea cu noi. Nu trebuie să ne întristăm; trebuie să îi întelegem! Să ne rugăm pentru ei!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în C.I.P. Sf. Nectarie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.