Mergem la Centrul “Sf. Nectarie” (Miercuri)

13296250_932638803502060_806202031_n

Hristos a Înviat!

Dragi prieteni, suntem așteptați la Sfântul Nectarie” și miercurea aceasta, 25 mai. Întâlnirea va avea loc tot lângă Foișorul de Foc (între Foișor și Spitalul de Ortopedie), însă de la ora 18.30. Vom merge puțin mai târziu decât de obicei pentru că, în jurul orei 19.00, bătrânii de la centru primesc masa, iar mulți dintre ei au nevoie de ajutorul nostru. Avem rugămintea, cei care doriți să participați la această activitate, să trimiteți un SMS către Otilia Lazăr: 0741 390 715.

Mai întâi, mulțumim Domnului pentru bucuria pe care am trăit-o cu toții sâmbăta trecută. A fost o binecuvântare să fim acolo, împreună, în zi de sărbătoare! Am împărțit între noi îmbrățișări, zâmbete, Bucurie… Oare nu de aceea spunem noi mereu: Hristos în mijlocul nostru” ? 

Să nu uităm, mergem acolo să le fim alături în momente grele. Mulți își trăiesc ultimele zile cu luciditate și, poate că, nu există nimic care i-ar putea înveseli. Însă, ei vor simți dragostea noastră. Mergând acolo, renunțăm la noi înșine pentru cei de lângă noi. Așadar, să fim acolo pentru ceilalți! Iar atunci când intrăm într-un salon, să uităm de telefon. Chiar dacă pot exista momente în care nu mai știm ce să vorbim cu pacientul, printr-o simplă atingere, preintr-o mângâiere, cu siguranță, le vom arăta atenția noastră. Să ne implicăm cât putem de mult! Ei vor simți…

Ce le putem oferi?

Doamnele asistente ne-au sugerat să le ducem fructe (fructe moi, banane), suc și, în general, alimente ușoare. Atenție! Dacă doriți să aduceți ciocolată/dulciuri, trebuie să întrebați, mai întâi, dacă pacienții pe care îi vizitați au voie să mănânce astfel de alimente. De asemenea, puteți aduce orice credeți că v-ar apropia de pacienți. Florile sunt întotdeauna o idee foarte bună, o modalitate de a înveseli saloanele. Apoi, îi puteți întreba dacă vor să le citiți câteva cuvinte de folos, poate chiar din Sfânta Scriptură. Ținând cont că mulți dintre ei nu au avut o relație foarte apropiată de Dumnezeu, aceasta ar fi o bună ocazie să le vorbim despre Biserica lui Hristos însă, cu foarte multă atenție, fără să ne impunem propriile idei.

Totodată, sunt câțiva pacienți cărora le place să joace sah. Dacă aveți și alte idei, nu ezitați! Îi puteți întreba, de asemenea, dacă exista lucruri care le-ar aduce bucurie, pentru a le putea oferi la următoarea noastră vizită acolo.

Recomandări:

  • Când ajungem la centru, ne semnăm pe Registrul de la etajul 1. Tot la etajul 1 ne vom lăsa și lucrurile.
  • Dacă doriți să mergeți la centru într-o altă zi din timpul săptămânii, anunțați coordonatorul.
  • La fel, dacă întârziați, anunțați coordonatorul pentru a vă spune ce pacient puteți să vizitați, în ce salon să mergeți.
  • Neapărat, să anunțați personalul atunci când doriți să ieșiți cu unul dintre pacienți în curte, la plimbare.

Vă aștepăm cu bucurie și mulţumim tuturor pentru răbdare, dragoste şi timp acordat.

Hristos în mijlocul nostru!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în C.I.P. Sf. Nectarie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.