Îi vizităm sâmbătă pe prietenii de la C.I.P. Sf. Nectarie!

13414091_941366725962601_1331675762_n

Hristos S-a Înălțat!

Dragi prieteni, sâmbătă, 11 iunie, îi vom vizita iarăși pe bătrânii de la C.I.P. Sf. Nectarie. Întâlnirea va avea loc, ca de obicei, lângă Foișorul de Foc (între Foișor și Spitalul de Ortopedie), la ora 11.30. Dacă doriți să participați la această activitate, avem rugămintea să anunțați din timp, printr-un SMS către Otilia: 0741 390 715.

Cu siguranță, mulți dintre noi am legat prietenii frumoase cu pacienții de la centru, motiv pentru care aceștia ne așteaptă acolo în fiecare săptămână. De multe ori, ne-au primit cu bucurie, cu sufletul deschis. Alteori, din cauza neputințelor, poate că ne-au vorbit mai aspru. Însă, foarte importantă este atitudinea pe care o avem noi atunci când îi vizităm. Trebuie să încercăm, așadar, să îi înțelegem, să le fim alături în aceste momente grele și să îi ascultăm așa încât ei să simtă prezența noastră. O simplă atingere a mâinilor, o mângâiere sau un cuvânt de încurajare înseamnă foarte mult pentru un om pe care boala și suferința l-au adus până în ultimele momente ale vieții.

Și să nu uităm să îi pomenim în rugăciunile noastre, atât pe cei care au trecut la Domnul, cât și pe aceștia care încă se luptă cu boala. Poate că ajutorul nostru acolo este neînsemnat, dar orice gând bun, orice rugăciune către Domnul Hristos este, pentru noi toți, un prilej de înălțare la Cer. Doar împreună cu cel de lângă noi ne putem înălța!

Sugestii:

  • În ceea ce privește alimentele pe care le putem oferi pacienților, cel mai bine ar fi să întrebăm personalul ce anume pot mânca bătrâneii. În general, le putem duce fructe (fructe moi, banane), suc, alimente ușoare. Apoi, dacă doriți să aduceți ciocolată/dulciuri, întrebați neapărat asistentele dacă pacienții pe care doriți să îi vizitați pot consuma astfel de alimente.
  • O altă sugestie a noastră ar fi să le citiți pacienților din Viețile Sfinților sau chiar din Sfânta Scriptură. La fel, discuțiile pot fi duhovnicești, întrucât acestea le oferă un sentiment de nădejde prietenilor noștri. Bineînțeles, mulți dintre ei nu au avut o relație foarte apropiată cu Dumnezeu, însă aceasta ar fi o bună ocazie pentru noi să-L mărturisim pe Hristos, dar cu multă atenție și fără să ne impunem propriile idei. Totodată, să nu le dăm speranțe deșarte! Discuția trebuie să fie una optimistă, chiar dacă pacientul cu care vorbim își așteaptă sfârșitul cu luciditate. Să îi respectăm și să îi privim ca pe niște oameni care au trecut prin viață cu demnitate!
  • Cănd ajungem acolo, ne semnăm pe registul de la etajul 1. Tot la etajul 1 ne vom lăsa și lucrurile.
  • Neapărat, să anunțăm personalul dacă vrem să ieșim în curtea centrului cu pacienții.
  • Dacă întârziați, anunțați coordonatorul pentru a vă spune în ce salon să mergeți, ce pacient să vizitați.

Vă reamintim că puteți merge zilnic, începând cu ora 7.30, să citiți rugăciunile de dimineață și viața sfântului prăznuit în ziua respectivă. În continuare, puteţi accesa link-ul pentru a va înscrie în tabel -> https://docs.google.com/spreadsheets/d/18S9A-8HPLpzWJY7A5xXRi2at6ccE5RBaEJ0OHEycY4c/edit#gid=0

Adresa exactă a centrului este: Str. Dimitrie Salmen, nr.14

Vă aștepăm cu bucurie și mulţumim tuturor pentru răbdare, dragoste şi timp acordat.

Hristos în mijlocul nostru!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în C.I.P. Sf. Nectarie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.