„De mult aveam întrebarea asta în suflet. Toată lumea cred că e de acord că ţara noastră e un tărâm binecuvântat. Însă am avut mereu o curiozitate. Unde ar putea fi Raiul, la noi? Unde s-ar simţi cel mai mult prezenţa lui Dumnezeu? Dorindu-mi atât de mult să aflu un răspuns la întrebarea asta, într-un final l-am găsit. Şi ce mare bucurie!
Începutul poveştii? 18 iunie. Exact! Acum 3 zile. După o scurtă călătorie cu o gaşcă frumoasă de prieteni, ajungem la Vălenii de Munte. Cum am coborât din microbuz, am tras o gură mare de aer de parcă aş fi vrut să-l respir tot, odată! Tare bine e când laşi în urmă rutina bucureşteană şi tot ritmul alert de viaţă. Atunci când ai lângă tine oameni pe care te poţi baza la orice oră din zi şi din noapte, oameni parcă trimişi de Dumnezeu să-ţi îndulcească viaţa şi te afli cu ei într-un loc de basm, ce îţi mai poţi dori ?
După câteva ore petrecute în oraşul marelui Iorga, ne-am îndreptat spre o localitate străină de mine până atunci: Valea Plopului. Am mers la locurile de cazare, unde ne-am liniştit câteva minute sufletele, dată fiind căldura toridă de afară. Apoi dintr-o dată, urcă un prieten, în grabă, scările şi ne strigă tututor: „ Haideţi repede, a venit părintele Tănase.”. Am mers cu toţii într-un suflet într-o încăpere unde mai erau şi alţi fraţi creştini. Apoi avea să urmeze o perioadă de linişte. O perioadă de discuţii pentru suflet, discuţii pe care nu le poţi uita atât de uşor, datorită încărcăturii spirituale atât de bogate. Ceea ce avea să-mi audă sufletul, cu siguranţă nu pot descrie prin intermediul unor simple cuvinte. Imaginează-ţi, cititor drag, că intri într-o stare în care sufletul parcă ţi se ridică la Ceruri pur şi simplu, în acordurile unor sunete line de harpă. Tare vă doresc să vă creaţi ocazia de a fi câteva ore în preajma acestui om! Mai apoi, aveam să calc în nişte locuri în care emoţiile te străbat până în adâncul inimii. Locurile de activitate ale asociaţiei ProVita. Am început prin participarea la slujba de seară alături de copiii pe care îi are în grijă asociaţia, în Biserica ridicată în mijlocul aşezării lor. Doamne, câte emoţii! Doamne, câte trăiri! Acum îmi vin iar înaintea ochilor acele clipe. Copilaşi de toate vârstele, cântând şi mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru toate, prin intermediul câtorva rugăciuni. Copilaşi citind din Psaltire cu toată dăruirea lor, fiind atent supravegheaţi de tatăl lor, părintele Nicolae Tănase. Copilaşi care se uitau cu atâta dragoste către tine căutând parcă, un simplu zâmbet. Ce m-a impresionat până la lacrimi? Simplitatea lor. Educaţia lor. Puritatea lor. Faptul că au învăţat să fie recunoscători pentru cele simple. Faptul că mulţumesc după fiecare masă Celui de Sus că le-a îngăduit să aibă parte de acele merinde. Ce îi defineşte cel mai bine? Conştiinţa. Conştiinţa că nimic nu depinde de oameni şi atât. Să vezi atâta inteligenţă emoţională în nişte suflete micuţe, abia atunci vezi cât de neştiutor eşti pe lumea asta! De cine au fost înfăptuite toate astea? Cum a fost posibil totul? Un simplu răspuns: un înger lăsat pe Pământ pentru a creşte şi a salva alţi îngeri, părintele Nicolae Tănase. Un suflet de care am aflat abia în acest weekend, cu toate că ţara îl ştie de mulţi ani. Un om care îţi cuprinde inima în mâinile sale, încă de la primul contact. O bibliotecă vie, care-ţi găseşte răspuns la orice taină şi frământare. Şi nu oricum: ci cu dragoste şi înţelepciune. Un înger a cărui tărie de caracter ar putea muta munţii din loc. De ce spun asta? Gândeşte-te că de mâine ai avea de îngrijit peste 400 suflete. Să le asiguri masă, cazare, utilităţi, cele de trebuinţă pentru mersul la şcoală. Să ai în grijă şi familia de acasă. Slujitul în Biserica din comunitate. Creştinii care vin din ţară, să le acorzi şi lor câtorva clipe pentru apăsările sufleteşti. Şi toate astea, cu o căldură şi o iubire frăţească care te lasă fără cuvinte. După slujba la care am participat şi masa luată la asociaţie, am avut privilegiul de a mai sta cu părintele câteva ore de vorbă, ore care au trecut ca vântul. Poveţe şi învăţături de mare valoare, printre glume de bun gust care ne-au înveselit sufletele. În timpul acestor conversaţii, tare mult m-a impresionat un moment. Un apel primit de către părintele de la un creştin din ţară pentru a-şi exprima dorinţa de a veni în localitate. Cum i-a răspuns părintele? „ Să vii, dar să nu te grăbeşti. Să mai rămâi” . Atâtea activităţi şi lucruri de făcut şi îţi mai găseşti puterea de a zice unui suflet să vină la tine, dar să nu se grăbească?
În vremurile pe care le traversăm, familiile se plâng că abia pot creşte un copil. Se gândesc dacă să facă copii. Planifică. Aşteaptă să vină bani mai mulţi, locuri de muncă mai bune. De ce? Pentru că nu au încredere să-şi croiască vieţile cu Dumnezeu în inimă. Ce poate ieşi când facem asta? Dovada vie este asociaţia ProVita, născută din dorinţa acestui înger de a lăsa o lume mai bună după dumnealui. Ce ne lipseşte nouă, ca neam, să ne mişcăm mai repede şi mai calitativ spre o viaţă cu mai multe zâmbete? Încredere în sine şi un strop de credinţă. Ah şi câţi oameni au un potenţial covârşitor, pe care-l îngroapă în gânduri sumbre, în neîncredere, nelinişte şi nori negri!
O astfel de experienţă de două zile mi-a fost mai bună decât orice carte de dezvoltare personală pe care am citit-o până acum. Am văzut acolo lecţii de leadership, conducere, persuasiune, tărie de caracter, încredere în sine şi mai ales ACŢIUNE şi efectele acesteia! Mulţumim pe această cale părintelui Nicolae Tănase şi fiului acestuia, părintele Rafael pentru toată căldura cu care ne-au primit şi ne-au încântat sufletele şi mai ales prietenului nostru, Iulian Chiv, pentru faptul că şi-a rupt câteva ore pentru noi, pentru a ne îndruma prin Văleni spre câteva obiective cheie ale oraşului.”
Sursă foto: Sonia Niţulescu
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români 