Mergem la Centrul “Sf. Nectarie” (Miercuri)

13901955_975822119197007_960458464_o

Doamne ajută !

Dragi voluntari,

Prietenii de la centrul “Sf. Nectarie” ne așteaptă și în această miercuri (3 august) să le arătăm dragostea și dăruirea noastră printr-un zâmbet curat, o vorbă caldă, o îmbrățișare sau prin simpla noastră prezență. Ne vom întâlni , așa cum ne-am obișnuit la ora 18.00, langă Foișorul de Foc (între Foișor și Spitalul de Ortopedie). Cei care doriți să vă alăturati, vă rugăm să anunțați din timp, printr-un SMS către Bianca HERȚEG: 0729969881.

Ce trebuie să facă un voluntar?

  • să fie sensibil în relația cu pacientul și cu familia acestuia

  • să respecte demnitatea și intimitatea pacientului

  • să ofere companie pacienților și să întrețină conversații cu aceștia

  • să le citească pacienților (în cazul în care aceștia doresc) din cărți (de preferat, cărți creștine, Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților), reviste, ziare, etc.

  • să servească pacienților masa și să îi ajute pe cei care au probleme cu mobilitatea

  • să asiste persoanele cu mobilitatea redusă în clădire sau în curtea centrului, dar numai cu acordul personalului

  • să aducă problemele de interes în atenția personalului sau a coordonatorului

  • să respecte confidențialitatea

  • dacă dorește să facă o vizită la centru într-o altă zi din timpul săptămânii, să anunțe coordonatorul

Vă reamintim, totodată, că puteți merge zilnic la C.I.P. “Sf. Nectarie”, începând cu orele 07.30 – 08.00 , să citiți la microfonul din holul de la intrare rugăciunile de dimineață și viața sfântului pe care îl prăznuim în ziua respectivă. În continuare, puteți accesa link-ul pentru a vă înscrie în tabel https://docs.google.com/spreadsheets/d/18S9A-8HPLpzWJY7A5xXRi2at6ccE5RBaEJ0OHEycY4c/edit?pref=2&pli=1#gid=419187131

Adresa exactă a centrului este: Str. Dimitrie Salmen, nr.14

Vă așteptăm cu drag ! 🙂