Mergem la Centrul “Sf. Nectarie” (Miercuri)

14017719_986415281471024_574458276_n

Doamne ajută !

Dragi prieteni, suntem așteptați și în această miercuri, 17 august, la Centrul “Sfântul Nectarie”. Întâlnirea va avea loc la ora 18.00, lângă Foișorul de Foc (între Foișor și Spitalul de Ortopedie). Dacă doriți să vă alăturați, vă rugăm să anunțați din timp, printr-un SMS către Adrian: 0748120353.

Purtați-vă poverile unii altora , și așa veți împlini legea lui Hristos .”(Gal. 6,2)

Să nu uităm că mergem să fim alături unor oameni în suferință printr-o vorbă caldă, un zâmbet curat , o mângâiere sau prin simpla noastră prezență. Așadar, să nu rămânem indiferenți suferinței lor, să încercăm să ne deschidem inimile , lăsând deoparte grijile noastre de zi cu zi.

Ce trebuie să facă un voluntar?

  • să fie sensibil în relația cu pacientul și cu familia acestuia
  • să respecte demnitatea și intimitatea pacientului
  • să ofere companie pacienților și să întrețină conversații cu aceștia
  • să le citească pacienților (în cazul în care aceștia doresc) din cărți (de preferat, cărți creștine, Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților), reviste, ziare, etc.
  • să servească pacienților masa și să îi ajute pe cei care au probleme cu mobilitatea
  • să asiste persoanele cu mobilitatea redusă în clădire sau în curtea centrului, dar numai cu acordul personalului
  • să aducă problemele de interes în atenția personalului sau a coordonatorului
  • să respecte confidențialitatea
  • dacă dorește să facă o vizită la centru într-o altă zi din timpul săptămânii, să anunțe coordonatorul

Vă reamintim, totodată, că puteți merge zilnic la C.I.P. “Sf. Nectarie”, începând cu orele 07.30 – 08.00 , să citiți la microfonul din holul de la intrare rugăciunile de dimineață și viața sfântului pe care îl prăznuim în ziua respectivă. În continuare, puteți accesa link-ul pentru a vă înscrie în tabel https://docs.google.com/spreadsheets/d/18S9A-8HPLpzWJY7A5xXRi2at6ccE5RBaEJ0OHEycY4c/edit?pref=2&pli=1#gid=419187131

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în C.I.P. Sf. Nectarie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.