Canonizarea Sfinților Putneni

intro
Hristos a înviat !
Dragi prieteni,
Vă invităm Duminică,14 mai, la proclamarea solemnă a canonizării sfinților putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Sfinţii Cuvioșii Sila, Paisie și Natan. Canonizarea va avea loc la Mânăstirea Putna, iar evenimentul se va desfășura în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a lua parte la acest eveniment minunat și pentru a înălța cântări de laudă Sfinților luminați de Dumnezeu, cu o viață demnă de laudă !
Persoană de contact-
Gabriel : 0749 486 354

Program :

Duminică – 14 mai

9.30 – Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, și ierarhii prezenți, împreună de un sobor de preoți și diaconi.

Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților putneni: citirea tomosurilor de canonizare, prezentarea icoanelor, închinarea la sfintele moaște și cântarea troparelor.

La sfârșitul slujbei, toți credincioșii se vor putea închina la sfintele moaște ale sfinților putneni, care vor fi așezate pe o scenă special amenajată lângă Biserica Voievodală.

13.30 – Recital de poezie și muzică „La Putna Sfântului Ștefan și a Sfântului Iacob” al grupului de elevi Ai lui Ștefan, noi oșteni de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, condus de prof. Vasile Schipor;

16.00 – Vernisarea expoziției „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul. Părintele, ctitorul, cărturarul” în Muzeul Mănăstirii Putna;

19.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna;

 

 

 

Foto credit : https://www.putna.ro/
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.