Poze și impresii din taberele organizate în vara anului 2016

Doamne ajută!

Dorim să vă împărtășim câteva poze din taberele de anul trecut, precum și impresiile tinerilor care au participat. Răpiți-vă puțin timp și citiți-le. Merită!

Tabăra Națională de la Mănăstirea Oașa

“Și am pornit la drum “îmbarcați” cu o nerăbdare imensă…aveam să pășim într-o lume nouă și să privim, poate, dintr-o altă perspectivă…

Simțeam  cumva  că  destinația, pe lângă surpriza de a ne bucura privirea cu frumusețea  ei nemărginită, avea să producă în noi o schimbare.

Drumul era lung și dorința noastră de contaminare cu beatitudinea pe care anticipam s-o resimțim pe meleagurile Albei, sporea pe măsură ce înaintam; singurele lucruri pe care le aveam în minte îmi conturau un tablou ontologic: desprinderea de realitatea bucureșteană și evadarea  de gândurile care, parcă, mă acaparau.

Și orele treceau pe nesimțite și, odată cu ele distanța devenea insignifiantă; momentul  mult așteptat se apropia cu pași repezi.

Și iată-ne, în sfârșit, în județul Alba, unde frumusețea locului ne “gâdila” privirea…câțiva km ne mai despărțeau acum de destinație. Inimile au început a ne bate cu putere…

Sfânta Mănăstire Oașa! Loc feeric! Am sosit!

Atmosfera de liniște și căldura duhovnicească începu a ne invada sufletul cu lăcomie! Ce mister!

Îmi simțeam sufletul radiind, atârnat de o fericire și o împlinire neînchipuite, ceva ce nu mai simțisem până atunci! În acel moment am realizat că fiecare alegere pe care o facem nu e absolut deloc întâmplătoare!

Cuprinși de vraja peisajului și a atmosferei am început să simțim că, într-adevăr, trăim… “altfel”. Ce bucurie ne-a cuprins sufletul! Ce magie! Un sentiment necunoscut!

Spre dimineață, toaca începu să bată. La acest “strigăt”, ne-am îndreptat cu bucurie către Sfânta Mănăstire, pentru a lua parte la Sfânta slujbă. Și pentru că această stare să se amplifice, am avut reala bucurie de a ne revedea prietenii aici.

Starea mea de liniște sufletească s-a instaurat profund după mărturisrea pe care am făcut-o înaintea părintelui Ioan – un Om desăvârșit! Mi-a oferit sfaturi, m-a liniștit și am simțit cum m-am eliberat de gânduri.

Și cel mai important… am învățat că în viață, cea mai mare bucurie este liniștea sufletească, în armonie deplină cu o inimă curată; acel moment în care te simți mulțumit că ți-ai depășit limitele și că ai contribuit cumva, la fericirea celorlalți.

Au urmat momentele în care “făceam ascultare”; cele mai frumoase clipe pe care le-am trăit acolo… munceam cot la cot, ne rugam și totul părea simplu…

Am participat la conferințe, la privegheri, la vecernii – momente în care te simțeai mult mai aproape de Dumnezeu. Duminica, bineînțeles, participam la Sfânta Liturghie îmbrăcați în port național.

Nu voi uita niciodată experiențele trăite aici… nu am cum!

Și m-aș întoarce iar și iar…”

                                                “Colț de Rai”, Andreea-Mihaela Rotărescu

“Doamne ajută!

Îmi este greu să cuprind în cuvinte toată lucrarea gătită în taină pentru mine. E imposibil de curpins, de limitat, de transcris.

Am găsit această poezie în schimb care pare că se apropie cel mai mult de ceea ce am simțit și simt în continuare. 🙂

Cu drag,

Iuliana

Hoinar
de Zorica Lațcu

Mi te-ai întors iar, suflete hoinar, 
Atât de oboist și de murdar.
Pe unde-ai fost, de-mi vii acum, 
Atât de plin de praful de pe drum?
Cu fața galbenă și suptă,
Cu părul năclăit, 
Cu haina ruptă…

Departe am fost, sus, sus, departe,

Trecut-am hotarele lumii deșarte!
Sunt beat de dragostea tăriei,
Și am gustat din vinul veșniciei.
Nu mă-ntreba nimic, ci stai,
Căci port pe haine pulbere de rai.
Pe tălpile și-n palmele mele, 
Port încă pulbere de stele.
Pe părul meu, pe strai,
Port încă roua crinilor din rai. 
Și ochii poartă încă-n ei, 
Din strălucirea veșnică, scântei.
Sunt beat- de vinul
Sfintei bucurii!
Mai lasă-mă așa!
Nu mă trezi!…
Prin cer, departe-am hoinărit, 
M-am îmbătat și-s fericit! 
Nu mă peria și nu mă curăți
Port pulberea seninei veșnicii!

“Nu cred că aș putea să aștern lucrurile care deja se cunosc despre acest loc frumos rupt din Rai, nici nu am darul cuvântului și nu prea cred că aș putea să vin cu o completare. Cu toate acestea, desigur, cum fiecare din nou are propria sa legătură cu Dumnezeu și propriul fel de a-I vorbi, cu ordinea cuvintelor cum numai acest minunat dialog îl poate crea… așa și trăirea de la Oașa e diferită de la inimă la inimă.

Pe mine, personal m-a bucurat tinerețea locului, atât, firește, a „învățăceilor” cât mai ales a obștii, a naturii înconjurătoare, chiar și a populației de broaște din grădină, de pe uliță, pe care majoritatea am prins-o în fotografii. M-a bucurat, munca cea odihnitoare și Harul care cu îmbelșugare se revarsă din fiecare colț al acelui petic de pământ sfințit. M-a bucurat rugăciunea noastră, la piciorul ierburilor în mireasma humei și prospețimea duhovnicească închisă în trupul cel mic, trecut dar atât de sprinten a lui tata Stelu, căruia i-am promis că voi reveni și la anul, cu ajutorul lui Dumnezeu.

M-a bucurat și mă bucură continuu iubirea Maicii Domnului care ne-a îmbrățișat și ne îmbrățișează totdeauna acolo unde ne adunăm inimile în rugăciune, în prietenie și în dorința (măcar!) de a ne iubi unii pe alții precum Însuși Fiul ei ne poruncește blând cu fiecare Răsărit de Soare.

Domnul să ne poarte înspre mântuire!

Cu drag,

Diana”

“Oașa… îmi este relativ greu să scriu despre asta fiindcă Oașa este ceva ce nu poate fi descris în cuvinte, cred că este chiar faptul că acolo simți prezența lui Dumnezeu în tot, în monahii care te primesc cu inimă caldă, în ceilalți oameni care te înconjoară… Mă emoționez foarte tare mereu când mă gândesc la Oașa, fiindcă îmi amintesc ce mare grijă a avut Dumnezeu de mine, ajutându-mă să Îl cunosc în felul acesta, ajungând la Oașa… Pentru mine Oașa înseamnă începutul cunoașterii Adevărului, schimbarea radicală a vieții – care înainte era guvernată de o lipsă acută de sens și, implicit, de repere.

Dacă în viața de zi cu zi de cele mai multe ori mă afund în grijile acestei lumi trecătoare, mersul la Oașa mă ajută să mă mai ridic puțin din mocirlă, e o reîmprospătare duhovnicească.  Și nici acum nu îmi vine să cred că Dumnezeu a fost atât de bun cu mine încât mi-a permis să ajung acolo de atâtea ori… Mai am prieteni cu frământări sufletești, cu probleme de raportare la Divinitate și la Biserica lui Hristos… Uneori când discutăm despre asta, nu pot decât să îi înțeleg fiindcă am trecut și eu prin asta. Când mă întreabă ce s-a întâmplat cu mine, cum mi-am schimbat viziunea și modul de viață, le spun că nu pot să explic, că am „ajuns” la Oașa și acolo a avut loc schimbarea, asta pentru că Oașa nu este doar un simplu loc, ci o trăire mai presus de cuvinte…” – M. H.

Tabăra de fete de la Mănăstirea Țețu

„E prea devreme să-mi pot da seama de urmările pe care aceste zile petrecute la mănăstire le vor avea asupra sufletului meu. Știu însă că nimic nu este întâmplător și, așa cum ne-a spus unul dintre părinții pe care i-am întâlnit la Țețu, faptul că am ajuns acolo a fost o mijlocire a Maicii Domnului.

Am cunoscut oameni frumoși, simpli și curați, oameni cu bucurie, râvnitori în cele duhovnicești și iubitori de osteneală. M-am bucurat de liniștea locului, de frumusețea naturii, de munca în aer liber, de comuniune, de dragostea maicilor și a surorilor.

Sunt lucruri, cuvinte, sfaturi care mi-au rămas în minte și în suflet. Să descriu ce au însemnat pentru mine acele zile nu mă pricep, poate aș spune prea puțin și aș știrbi din taina locului, sau poate aș spune prea mult și aș strica un echilibru. Ca să înțelegi frumusețea și măreția unui loc trebuie să mergi acolo și să simți, așa cum poți, fiecare în felul lui.” – Simona Radu

„Aș dori să vă transmit câteva gânduri legate de această tabără minunată și o să încep prin a spune că nu o să pot exprima în cuvinte ceea ce am simțit și trăit acolo. Pentru câteva zile am avut ocazia să cunosc o altă lume, o lume care cunoaște frumusețea credinței și plinătatea iubirii. Am învățat bucuria de a-i ajuta pe ceilalți și munca fizică cu folos sufletesc.

Mănăstirea Țeț – un colțișor de rai! :)” – Maria Lavinia Popescu

„Tăcere, Lumină, Bucurie… Acestea sunt cuvintele care exprimă toate emoțiile trăite la Mânăstirea Țețu. Mă așteptam să fie așa, întrucât purtam deja în suflet dorul pentru Oașa. Aveam, așadar, nădejdea că voi regăsi acolo același duh de pace.

Pentru mine, a fost prima tabără la Mânăstirea Țețu. Am avut emoții tot drumul, mă întrebam cum o să fie…  până când am coborât din tren. Câtă bucurie în gara din Sebeș! Trăiesc același sentiment mereu când merg la Oașa. Cum altfel poți să te simți atunci când te îndrepți către un colț de rai? (nu exagerez deloc).

Am ajuns în cele din urmă la Țețu și ne-a întâmpinat… o ploaie torențială! De fapt, nu a fost altceva decât o binecuvântare. Stropii mari, care curățau totul în calea lor, parcă ne anunțau că într-un astfel de loc poți rămâne doar dacă te curățești mai întâi de grijile lumești, de gânduri, de patimi. La fel, sunetul clopotelor ne ura Bun-venit!, încercând, în același timp, să risipească norii pentru ca Soarele să Se arate și să-Și reverse lumina și căldura Sa peste noi toți.

Maicile și surorile ne-au arătat înca de la început dragostea și atenția lor. Cu multă grijă, ne-au pregatit camerele și… mâncarea! Scriind lucrurile acestea, retrăiesc momentele din tabără. A fost minunat.

Încă din prima zi, odată ce s-a oprit ploaia, parcă și timpul a încetat să mai curgă. Este acolo un timp veșnic, nu pot exprima… Doar simți lucrul ăsta. Atât. Cred că este viețuirea cu Hristos, aici și acum. Nu îți mai trebuie nimic, nu te mai temi de nimic, trăiești veșnicia, aici și acum. Știi, pur și simplu, că te afli sub ocrotirea Maicii Domnului și, brusc, te îndrăgostești de viață, de munți, de brazi, de pietre și pământ.

Știam de la început care va fi programul slujbelor și așteptam oarecum nerăbdătoare următoarea zi sau, mai bine zis, noapte, să mergem la biserică. Pline de taină mai erau slujbele! La ora 04.00, dimineața, doar câteva candele ardeau în biserică, luminând chipuri sfinte în icoane și suflete de fecioare înțelepte. Lumina lor îți amintește imediat de viața viitoare și de acea lume nevăzută trimisă pe pământ să slujească cu-oamenii-împreună. La icoane, candele… Pe cer, numai stele! În București, nu vezi niciodată stele. Este fermecător cerul, noaptea, în mijlocul munților. Chiar și tăcerea nopții aduce slavă lui Dumnezeu!

Tot întuneric era și atunci când începea Utrenia. La ora 05.00, dimineața, se simțea cel mai mult oboseala acumulată cu o zi în urmă și păream de-a dreptul neputincioși. Dar tot acela era momentul în care se auzea din strană o voce atât de caldă, rostind psalmii Utreniei: Întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura […].

Este paradoxal cum mânăstirea așezată într-un loc așa pustiu, între munți, poate să izvorască viață prin fiecare colțișor. La Țețu, toate activitățile se desfășoară după o anumită rânduială. Bine stabilit încă de la început, programul ne ajută să păstrăm, nu doar ordinea în mânăstire, ci și un echilibru interior. Rugăciunea Inimii, rostită în timpul ascultărilor, are o importanță deosebită. Rostind-o mereu, cu voce tare, te poți concentra mult mai ușor asupra lucrului pe care trebuie să îl faci. În felul ăsta, reușeam noi să isprăvim toată treaba înainte să înceapă următoare slujbă sau conferință… Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Și toate lucrurile săvârșite la mânăstire, de-a lungul unei zile, alcătuiesc o Liturghie la care participăm cu toții, împreună, cu trupul și cu sufletul, cu osteneală și cu bucurie.

Tăiatul lemnelor, munca la grădină, la animale și toate celelalte ascultări pot fi de-a dreptul istovitoare. Dar, în felul acesta, ne păstrăm mintea limpede, mai ales, în timpul slujbelor și în timpul sinaxelor. Conferințele părinților veniți de la Oașa sunt, iarăși, momente de bucurie. Orice întrebare ascunsă în mintea noastră își găsește răspuns. Și toate cuvintele pe care le ascultăm generează în sufletul nostru dorința puternică de a pune început bun.

În jurul tău, pace și sfințenie. Te socotești nevrednic de tot ce ți se întâmplă. Ai ajuns acolo așa de împrăștiat… Și vine momentul în care înțelegi că ești doar pământ și în al tău suflet nu încape destulă recunoștină și atâta dragoste încât să strigi cât poți de tare Hristos a Înviat!  Oh, cât de repede trec zilele acolo. Ajungi iarăși acasă și încerci să păstrezi în suflet același echilibru, aceeași liniște. Și te întrebi ce-o fi simțit Adam după ce a pierdut Raiul…” – Otilia Lazăr

Tabăra mixtă de la Mănăstirea Suzana

“A fost foarte frumos în tabăra de la Mănăstirea Suzana. Pentru mine a fost un concediu de odihnă foarte plăcut în care am îmbinat rugăciunea cu munca, într-un loc mirific, plin de liniște și pace, în care aveam impresia că timpul stă pe loc.

Acolo am reușit să învăț de la măicuțe lucruri pe care nu știam să le fac și nici nu am mai încercat să le fac vreodată. Lucruri de genul: întors și strâns fânul, construirea unei căpițe de fân.

Ne-am bucurat totodată și de mâncarea de neegalat pe care maicile împreună cu ajutorul fetelor din tabăra o preparau. Mie imi place tare mult mâncarea de la mănăstire și țin să precizez că nu am mai întâlnit un alt loc unde să fie așa mâncare bună ca cea de la mănăstiri.

            Deși la început nu am fost foarte multe persoane, Dumnezeu ne-a întărit în așa fel, încât, am reușit să realizăm sarcinile pe care le aveam de făcut.

            Un alt lucru pe care l-am îndrăgit foarte mult, care pentru mine a fost ca un cadou, aș putea spune, a fost faptul că maicile ne-au lăsat, ne-au ajutat și ne-au învățat să cântăm și să citim la strană.

            Având în vedere că am format o echipă bună, sper că Domnul să facă realizabilă revenirea noastră, într-o altă tabără, tot la Mănăstirea Suzana.” –  VLAD George – Cristian

“Foarte mult ne-a plăcut la Mănăstirea Suzana. Un loc liniștit, un colț de rai, unde am consolidat relația noastră cu Dumnezeu prin participarea la sfintele slujbe, dar și prin învățăturile pe care maicile ni le-au împărtășit cu drag. Am legat prietenii frumoase cu oameni de calitate. Ne-am înțeles foarte bine și am fost o adevărată echipă.

Am pășit cu sfială pe poarta mănăstirii, neștiind la ce să ne așteptăm deoarece nu am mai fost niciodată într-o tabăra asemănătoare. Aveam puține emoții, dar primirea călduroasă a maicilor și bunătatea lor ne-au făcut să ne simțim ca acasă. Pe tot parcursul taberei am ajutat la bucătărie, surorile de acolo dându-ne sfaturi utile pe care, cu siguranță, le vom folosi pe viitor. Nimic nu se compară cu mâncarea de la mănăstire. A fost un adevărat răsfăț culinar și nimic nu ne satisface mai mult decât mâncarea de aici.

Am fost la cules de plante medicinale împreună cu maicile într-o poiană din apropierea Mănăstirii. Aici am reușit să ne cunoaștem mai bine colegii de tabără, dar și pe maici. Am vorbit deschis unii cu alții și ne-am înțeles extraordinar de bine.

O altă experiență a fost fânul. Trebuie să recunoștem că prima zi la fân a fost destul de obositoare, nefiind obișnuite cu acest tip de activitate fizică, dar ne-a făcut o deosebită plăcere să ajutăm. Faptul că am lucrat în echipa și am muncit cot la cot, ne-a unit ca și grup, timpul a trecut mult mai rapid și am avut parte de momente de neuitat  împreună. Pepenele la câmp a fost genial și a mers la perfecție după câteva ore bune de întors și strâns fânul.

Ultima zi de tabără a fost memorabilă. După participarea la sfânta slujbă de duminică, am plecat cu maicile într-o adevărată drumeție pe munte. Am escaladat Muntele Roșu, care se află în apropierea mănăstirii, la Cheia. Am reușit, cu ajutorul bunului Dumnezeu, să ajungem la 1700 de metri altitudine. Peisajul impresionant, aerul curat de munte și faptul că am fost împreună au condus la o zi minunată, unde ne-am simțit împăcate sufletește. Pe seară, când am ajuns din nou la Mănăstire, surorile de la bucătărie ne-au permis să preparăm papanași pe care i-am servit cu drag alături de măicuțe.

Despărțirea de mănăstire, de locul acela rupt din rai, de maica stareță, de celălalte măicuțe, dar și de colegii de tabără a fost foarte dificilă. Sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să revenim la Suzana spre mântuirea și curățarea sufletului de toate grijile lumești.

Doamne ajută!” – UNGUREANU Gabriela-Alina și UNGUREANU Ionela-Cristina

“Tabăra organizată în luna iulie a acestui an de către A.S.C.O.R, la Mânăstirea Suzana, a reprezentat un moment benefic atât din punct de vedere sufletesc cât şi trupesc. Îmbinarea rugăciunii cu efortul fizic într-un cadru natural ireproşabil a constituit un moment a cărui amintire va rămâne pentru mult timp vie în inima mea. Totodată, personal consider că această experienţă mi-a furnizat resurse motivaţionale valoroase.

Cu ocazia acestei tabere am întâlnit oameni de o înaltă calitate morală, legând cu aceştia prietenii durabile în duhul bunei cuviinţe. Sunt sigur că voi continua să păstrez legătura cu ei.

            Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că această tabără a reprezentat un prilej al învăţării. De la strânsul fânului până la rugăciunile de seară, totul a însemnat luare aminte şi seriozitate însoţite şi de o anumită îngăduinţă pe care eu am simţit-o ca fiind salutară în raport cu lipsa mea de experienţă.

            Închei această expunere a propriilor impresii, mărturisindu-mi dorinţa de a mai participa şi în viitor la tabere cu această tematică organizate de A.S.C.O.R.” – BARBUCEANU Constantin

“O mănăstire care impresionează prin amplasarea ei într-un cadru pitoresc, mirific, de o frumusețe covârșitoare. Cât ai fi de neumblat pe la mănăstiri,  acest loc sfânt trezește în tine acel dor după Dumnezeu, doar pășindu-i pragul, fiindcă te inundă și te copleșește Harul Lui Dumnezeu, care este revărsat peste acest loc binecuvântat.

            O mănăstire care atrage prin frumusețea slujbelor zilnice (aici săvârșindu-se zilnic cele Șapte Laude, alături de Sf. Liturghie), prin bunătatea și amabilitatea maicilor, care au grijă să te facă să te simți minunat, atunci când pășești pragul acestei sfinte mănăstiri.

            Cel mai mult mi-a plăcut rânduiala sfintelor slujbe și faptul că am putut cânta la strană, că maica stareță ne-a invitat să mergem la fân, plimbându-ne cu căruța  și tractorul, ca odinioară părinții noștri.  Nu am știut că această activitate – strângerea fânului – este atât de plăcută, deoarece te afli într-un peisaj natural fantastic, tot mai aproape parcă de Creator. Iar cel mai frumos a fost că mi-am făcut prieteni noi, foarte plăcuți, cu care ulterior am format o echipă de lucru foarte serioasă și haioasă.

            Aștept cu nerăbdare următoarea tabără! :)” – COSTACHE Anda

“Această tabără a fost un prilej de liniştire interioară, întărire sufletească, maturizare şi (de ce nu ?) de tonifiere fizică (ţinând seama de ambianţa revigorantă a munţilor şi de activităţile pe care le-am desfăşurat pentru îndeplinirea treburilor gospodăreşti ale mânăstirii: fân, lemne, vopsit, curăţenie, ajutor dat la bucătărie). Personal, am trăit experienţe de neuitat, cunoscând cu această ocazie oameni de valoare atât d.p.d.v. moral cât şi intelectual, primul criteriu fiind însă mai important. Am legat prietenii care cred că se vor dovedi a fi de lungă durată. În momentul de faţă, încerc să mă readaptez stilului de viaţă cotidian, însă cu siguranţă această tabără m-a schimbat într-un mod benefic. Aştept cu nerăbdare vara viitoare.” – Contantin Barbuceanu

“Impresii Tabără Suzana: totul a fost sublim, nu am ce reproșa, decât că organizarea activităților a fost cam haotică în unele momente, inclusiv programul conferințelor, deși tabăra de fân nu a putut fi de fân din cauza ploii, ar fi bine ca pe viitor să se pregătească și un plan B ca să nu mai fie dezorganizare. În rest, a fost minunat, locul, cazarea, masa- chiar prea îmbelșugată, iar măicuțele foarte drăguțe, ca să nu mai vorbim de slujbe și conferințe care au fost superbe. Ascultările au fost îmbinate cu perioade de odihnă și am avut ocazia de a merge în excursia pe munte care a dat un aspect inedit taberei. Blândețea cu care am fost tratați ne-a făcut să considerăm Suzana o a doua casă de care ne este foarte dor.” – Georgiana Tudor

Tabăra Națională de la Schitul Găbud

“Numele meu este Andrei, și am să încerc să vorbesc despre tabăra la care am participat anul acesta (2016) la Găbud (Schitul Sf. Ioan Evanghelistul).

Înainte de a veni la Găbud am avut anumite așteptări… Credeam că experiența taberei mi-ar aduce progres spiritual… Dar, se pare ca m-am înșelat… Tabăra nu m-a făcut mai bun, mai smerit, etc… Mi-am dat seama că viața întru Hristos cere angajare, voință, putere, prin urmare, întreaga noastră viață pamântească, deci nu numai o treime dintr-o lună. Totuși, tabăra mi-a deschis mintea, mă determină să-mi schimb viața sedentară de la oraș. Slujbele, conferintțle, prezența Părinților, cuvintele Părintelui Teofil Părăian (rostite de Părintele Modest sau amintite la conferințe), ascultările, mi-au deschis ochii și mintea. Aceasta pentru că am avut posibilitatea gustării din harul dumnezeiesc care aduce pace și bucurie în suflet (ce-i drept, în mică măsura din pricina neputinței mele sufletești). Prin urmare, experiența aceasta mă motivează, mă întărește pe calea spre Hristos.

Un alt aspect important cu privire la tabără este și faptul că am cunoscut tineri doritori ca și mine de o trăire vie, de comuniune.

În concluzie, recomand participarea la genul acesta de tabere sau chiar și la alte activități din cadrul ASCOR, LTCOR, tuturor tinerilor, considerând experiențele de acest fel fundamentale pentru înaintarea spirituală, mai ales în zilele noastre, într-o societate care promovează consumerismul, ateismul și individualismul, dar care poate fi schimbată de Dumnezeu, prin noi, tinerii.” – Andrei

“Sunt recunoscător acestei tabere, pentru că am putut să mă exteriorizez, fără a fi constrâns de cineva și de a mă ascunde.

     La Găbud m-am sculat devreme și m-am culcat târziu datorită programului aglomerat, dar greutatea activităților de peste zi, în ciuda oricărui considerent de natură fizică sau psihică, nu m-a făcut să mă simt niciodată obosit. Tot timpul mă simțeam odihnit și fericit, lucru ce la început mi s-a părut cam dubios, dar spre final realizând că e de fapt un lucru minunat.

     Un alt lucru pe care l-am apreciat în această tabără a fost faptul că am intrat în interacțiune cu majoritatea studenților cu care am venit. Observând că majoritatea dintre ei au cam aceleași valori morale și religioase ca și mine m-am bucurat, iar acest lucru a favorizat formarea unor legături mai strânse între noi.

     Preacuvioșii părinți de la Schitul Găbud s-au comportat cu noi cu blândețe, înțelegere și înțelepciune, privindu-ne ca pe niște fii, de care au avut foarte mare grijă.

     Un lucru foarte important pentru mine, care va stârni cel puțin un zâmbet pe fața cititorului, a fost faptul că am avut 3 mese pe zi, foarte îmbelșugate și gustoase. Prin urmare, dacă vă gândiți că acest lucru ar putea fi o problemă, să nu ezitați să veniți în tabără.

     Cazarea a fost ca la un cămin foarte bun, lucru ce până atunci nu am mai experimentat.

     În concluzie, nu vă sfiiți să veniți în taberele ASCOR, pentru că vă veți simți foarte bine și împrospătați atât după, cât și în timpul acestor experiențe.” – Iulian

“Această tabără a reprezentat pentru mine “Regăsirea adevăratei bucurii în lucrurile simple”. Participând pentru prima dată am reușit să înțeleg, pe cât a fost posibil ce înseamnă o viață monahicească, alcătuită din muncă și rugăciune. Departe de agitația marilor orașe m-am deconectat total, intrând într-o lume diferită, mai răbdătoare, înțelegătoare, supusă, o lume a bucuriei prin simplitate… practic am uitat de toate grijile și tabieturile cotidiene.

Am profitat la maxim de timpul petrecut acolo, implicându-mă în tot felul de activități. Am cunoscut oameni noi, din diferite domenii, având valori și idealuri cu adevărat sănătoase, oameni cu simțul umorului, ascultători, tineri având credință în Dumnezeu. Ne-am rugat împreună, am lucrat și ne-am bucurat de rezultatul muncii noastre împreună.

M-am simțit cu adevărat copil în adâncul sufletului pentru o scurtă perioadă de timp, dar această trăire o voi purta cu mine în permanență.

Voi reveni cu siguranță, cu mare drag în acel loc minunat creat de Dumnezeu, de fiecare dată când voi avea ocazia.” – Ilie

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.