Atenție, recrutăm!

An de an, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români își deschide porțile și oferă tinerilor posibilitatea de a face voluntariat.
Aici, vei crește alături de noi, ne vom bucura împreună și vom învățăm unii de la alții.

Suntem un ONG format din liceeni, studenți și absolvenți de la diverse facultăți, iar scopul nostru este de a răspândi lumină, bucurie și dragoste în societatea în care trăim.

În ASCOR București ai posibilitatea să te implici în următoarele activități:
– Împărțim ceai și alimente pelerinilor care vin la sărbătoarea Sf. Dimitrie, ocrotitorul Bucureștiului;
– Transmitem bucuria Nașterii Domnului bolnavilor din spitale prin programe de colinde;
– Organizăm (și participăm la) tabere de lucru și rugăciune la mănăstiri din România;
– Mergem împreună în pelerinaje și drumeții;
– Vizităm săptămânal bolnavii de cancer de la centrul „Sf. Nectarie” din București;
– Învățăm unii de la alții prin cursuri de muzică, limbi străine, ateliere de creație;
– Și, cel mai important, participăm împreună la slujbe, la catehezele dedicate tinerilor, la serile de rugăciune organizate de studenți.

Dacă vrei să te înscrii în ASCOR ca membru activ te invităm să completezi formularul de mai jos. Noi așteptăm cu bucurie să îți cunoaștem povestea. 😊

Link formular: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSf3AyLLXo5lQK88kA3yNo1Hx2Vm_0QxlbbrYwhYFOK5VVAcxQ/viewform