Impresii după activitatea de donare de sânge

Împărtășim cu voi impresiile de la activitatea de donare de sânge, ce a avut loc Luni, 12 noiembrie 2018:

Ștefania, studentă  – Facultatea de Teologie

„Donez-Salvez cu ASCOR este una din activitatile mele preferate, activitate ce te face să te simți viu; nu pot explica bucuria pe care mi-o aduce, este o fericire enormă care mă cuprinde.

Prin donarea de sânge ne plecăm către aproapele nostru aflat în nevoie, acesta fiind principalul motiv pentru care am donat.

De ce să vii să donezi? Pentru că poți fi samarineanul ce s-a oprit în drumul său și să fii bucuros.” 

donare 12.11 (2).jpeg

Dorina, studentă – Facultatea de Geografie

„De mult timp mi-am propus să donez sânge, însă niciodata nu am pus in aplicare această idee. Când am văzut evenimentul celor de la ASCOR cu privire la donarea de sânge, am zis: ,,Asta e șansa mea”. A fost prima experiență de acest gen. M-am gândit la faptul că am 5 litri de sânge în corp și ar fi normal să dau și celor care au nevoie. După această întâmplare am rămas cu o bucurie de nedescris. E drept, am avut ceva amețeli după donare, nu știam că e indicat să mănânc inainte. În concluzie, o să donez cu mare drag și a doua oară ”.

donare 12.11 (1)

Mihai, responsabil cu activitatea de donare

„ASCOR București organizează periodic activități de donare de sânge deoarece este o lipsă de sânge în spitalele românești, iar anumite intervenții chirurgicale nu se pot efectua fără transfuzii.

Luni, 12 noiembrie, s-a desfășurat cea de-a treia ediție și ne propunem ca această activitate să se facă la fiecare trei luni.

Pentru mine, donarea de sânge reprezintă o împlinire, atât în rol de organizator, cât și în rol de donator. Spun că reprezintă o împlinire când îi văd pe tineri cum își înving frica de a dona și dăruiesc din sângele lor persoanelor care au nevoie. Pe de altă parte, simțim împlinirea și recunoștința celor care ne solicită să donăm pentru rudele lor, este o bucurie extraordinară când aceștia află că mai mulți tineri au donat pentru un pacient pe care poate nu-l cunosc.” 

Conform formularului de inscriere, 62% din participanți s-au aflat la prima donare

Pentru cei care n-au putut veni la donare săptămâna aceasta, vom organiza o nouă activitate joi, 22 noiembrie 2018, de la ora 7:00  – înscrierea se face prin SMS cu numele tau la numarul 0747 422 564 (Mihai).

 

Reclame