Ziua Martirilor din Temnițele Comuniste

„Pentru că opresiunea revigorează și întărește, regimul inuman la care au fost supuși cei din închisori le-a sporit acestora îndârjirea și le-a întărit credința că dreptatea este de partea lor. Pierzându-și o ,,libertate” iluzorie, mulți au dobândit, între zidurile temnițelor și în lanțuri, adevărata libertate, care le-a dat tăria să continue, pe alte planuri și cu alte mijloace, lupta împotriva prigonitorilor. De data aceasta, însă, lupta lor era dusă în spirit și spiritul nu poate fi învins de forța brută.“
-Demostene Andronescu, ,,Reeducarea de la Aiud”, Editura Manuscris, 2018

,,Ne-am dus la închisoare cu credința că vom ieși biruitori. Dar crimele și torturile acestea experimentate în Rusia și apoi importate la noi în țară, au depășit puterea noastră de imaginație. Era imposibil să îți închipui așa ceva. Cine și-ar fi închipuit Aiudul? Și nu mă refer la torturi, ci mă refer la această tocire a rezistenței oamenilor, încât să ajungă omul să facă declarații fără a fi bătut ca la Pitești. Dar cred, sunt convins că Dumnezeu a avut o milă și o dragoste specială pentru noi, chiar dacă ne-am simțit părăsiți, chiar dacă am strigat ,,Doamne, scapă-mă!” și ni se părea că Dumnezeu nu ne-a auzit. El ne auzea Și salvarea noastră a fost prin întoarcerea la noi înșine, prin revenirea la forța noastră morală. Pe Dumnezeu nu-L interesa trupul nostru, nu-L interesa țărâna. Îl interesa ca noi să ne întoarcem purificați prin suferință la Hristos.”
-Pr. Gheoghe Calciu, Sfinții închisorilor, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, 2019

,,Ca să poți vorbi de martirii unui neam, trebuie să fii tare pregătit în suferință, ca omul care te ascultă să te recunoască. El va gusta din învățătura ta și bineînțeles că pâinea clădită în lacrimi și suferință îi va părea mai gustoasă decât cea a negustorilor de azi. Bineînțeles că e greu, mai ales când te afli la începutul drumului Crucii. Și eu, când am intrat pe drumul acestei cruci, am fost descumpănit la început și neîncrezător în biruința asupra suferinței. Când am intrat prima dată în celula de la Aiud, primul simțământ a fost că celula va fi mormântul meu. Dar lucrurile nu s-au întâmplat așa deloc.”
-Pr. Iustin Pârvu, Sfinții închisorilor, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, 2019

14mai #ZiuaMartirilordinTemnițeleComuniste #ASCOR30