Priveghere – Sfântul Siluan Athonitul

După o zi încărcată petrecută în tumultul orașului, vă invităm la loc de odihnă duhovnicească, miercuri, 23 septembrie, de la orele 21:00, în cadrul Slujbei Privegherii de noapte, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșite la Paraclisul Universitar Sfântul Nicolae – Ghica.

Este o mică jertfă pe care o aducem Sfântului Siluan Athonitul, ale cărui sfinte moaște veghează în parohia noastră, rugându-l să mijlocească la Tronul Sfintei Treimi pentru noi!

Pentru „încălzire”, vă recomandăm să citiți noul număr al Foii Parohiale „Cuvânt Bun”, dedicat vieții acestui Sfânt. Între articole veți regăsi și contribuția ASCOR.