Povestea primei tale donări de sânge începe aici

Prima donare de sânge este memorabilă; fie că, din cauza emoțiilor, nu ești hotărât sau poate că abia aștepți, dar nu știi cum se procedează, este extrem de folositor să participi alături de prieteni.
Ai această ocazie vineri, 27 noiembrie sau miercuri, 2 decembrie, alături de prietenii tăi noi sau vechi din ASCOR București.
Aruncă o privire la mărturiile celor care au donat sânge pentru prima dată alături de noi și, dacă dorești să participi, nu uita să îți anunți prezența printr-un SMS către persoana de contact!

„Mi-a plăcut foarte mult inițiativa voastră. De mult voiam să donez sânge, dar nu știam cum, unde și când, așa că m-am bucurat mult când o prietenă care face parte din ASCOR mi-a zis de demersul vostru. Experiența, per total, a fost una foarte frumoasă. Fiind prima dată când am donat, am avut emoții, dar a fost minunat să fiu alături de alți tineri veniți din aceeași inițiativă de a ajuta și de asistente foarte drăguțe, care stau lângă tine pe tot parcursul donării. Chiar dacă am simțit puțină amețeală după ce am donat, acest lucru face experiența mai specială, iar senzația că ai putut să ajuți pe cineva cu sângele tău e și mai specială. Mă bucur că am avut ocazia să donez și cu siguranță aș mai participa. Mulțumesc!“

„Având în vedere că a fost prima mea activitate de genul acesta, am fost super entuziasmată! M-am bucurat că am fost aptă să ajut și mi-a făcut plăcere să fac asta alături de ceilalți tineri. Mi-ar plăcea, cu siguranță, să repet această experiență! Imediat după, bănuiesc că datorită adrenalinei, nu m-am simțit rău, din contră, s-a menținut entuziasmul. Pe seară am avut ceva semne de amețeală. Dar, per total, am fost mulțumită de ceea ce am făcut!“

„Îmi doream de ceva timp să donez sânge, însă nu treceam de frica de sânge și de ace. Odată ce am aflat de inițiativa departamentului Filantropic, am decis să fac pasul cel mare. Procesul a durat 2 ore, dar totul a trecut repede și am fost surprinsă în mod plăcut să văd atâta lume care dona în acel centru. Faptul că am fost alături de colegii mei ASCOR-iști m-a liniștit, câțiva m-au ținut de vorbă, m-au încurajat și totul părea mai ușor. Când am ajuns în sala de donare, asistentele s-au purtat frumos, ba chiar am glumit și m-am simțit excelent. La final, a urmat un sentiment plăcut, acela că am făcut un bine și că mă simt bine și sănătoasă, recunoscătoare că pot ajuta oamenii în nevoie. De asemenea, a fost un moment istoric pentru mine, deoarece aceea a fost ziua în care mi-am aflat grupa de sânge. În zilele care au urmat, m-am simțit ca un nou-născut: a doua zi pedalam la sală aproape fără să obosesc, față de cum mă simțeam altă dată. Următoarea zi, deși după 4 ore de somn, nu mă simțeam obosită, ba chiar stătusem în picioare și mersesem pe jos multe ore în acea zi. Îi încurajez pe oameni să meargă, le recomand cu dragă inimă. Cu siguranță am să mai merg și eu!“

Vă invităm și pe voi alături de noi în campania națională „Donează sânge, salvează vieți alături de ASCOR“. Mai multe detalii găsiți în eveniment:

https://fb.me/e/1Lo9E9qdh

Publicitate