Alessandra Ana Enise Gemeș, locul III – Concurs de eseuri – Ziua Națională

Ziua de 1 decembrie are triplu sens de bucurie. Pe de o parte, sărbătorim ziua națională, iar pe de altă parte, cinstim doi mari Sfinți, Cuviosul Filaret cel Milostiv și Sfântul Proroc Naum. Putem întrezări o corelație fină, metaforică între ceea ce ne dorim pentru țara noastră, ceea ce facem cu adevărat pentru ea și povestea Sfântului Naum, care după Sfântul Proroc Iona, a prorocit ninivitenilor că cetatea le va fi distrusă de foc si de apă, ca urmare a necredinței lor. Să luăm aminte la această pildă și să ne ferim țara de răul care pare iminent. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază faptul că pilda ninivitenilor este o lecție pentru fiecare creștin. Ecoul mesajului nu nădăjduiți trebuie să fie motorul acțiunilor noastre. Astfel, chiar și în fața unor sentințe ale lui Dumnezeu, pronunțate fără drept de apel, noi vom avea încredere și vom face din momentul prezent piatra de temelie a mântuirii. Sentința primită de niniviteni (încă trei zile şi Ninive va fi nimicită – Iona 3,4) i-a trezit din trândăvie. Să dăm voie acestei pilde să fie imboldul nostru în această zi de sărbătoare, când noi, poporul român, avem nevoie grabnică de pocăință.Ninivitenii au renunțat la orice activități aveau de făcut și s-au rugat. S-au lăsat în voia Domnului nu numai cu vorba, ci cu mintea, sufletul și trupul, cerând milă. Privindu-i pe cei care au reușit să iasă din păcat, vom dobândi curaj, apoi prin propria rugă aprinsă neîncetat, vom câștiga virtuțile vieții reconstruite în Dumnezeu. Când ne reclădim, găsim un alt înțeles, iar plăcerile lumești își pierd din importanță. Balanța înclină întotdeauna spre partea mântuirii.Părintele Vasile Zenkovskii mărturisește că ne bucurăm de un sentiment fals de libertate, care a fost cultivat în afara lui Hristos, pe când întreaga noastră educație trebuie să aibă la bază tocmai libertatea conștientizării de sine în Hristos. Având această libertate, Sfântul Apostol Pavel se simțea în temniță precum într-o livadă. Atât Sfântul Apostol Pavel, cât și Sfântul Proroc Naum au avut de suferit de pe urma celor care și-au pierdut credința. Sfântul Apostol Pavel a îndurat pentru a doua oară durerile nașterii duhovnicești a ucenicilor săi („până ce va lua Hristos chip în voi”), iar Sfântul Proroc Naum, din cauza întoarcerii la necredință a locuitorilor cetății Ninive, a fost martorul îndeplinirii prorociei sale. Ninivitenii, văzând că prorocia lui Iona nu se îndeplinește, au renunțat la pocăință și au îmbrățișat din nou păcatul. Drept urmare, jumătate de cetate s-a scufundat într-un iezer și cealaltă jumătate a ars. În semn de omagiu pentru viața noastră, să ne oprim din acuzarea țării, a sistemului sau a familiei și să realizăm noi înșine, în fiecare clipă a lui acum, binele pe care alții nu au reușit să îl facă, așa cum ne așteptam noi. Să ținem cont de vorbele pline de sens ale Maicii Siluana Vlad, gândindu-ne nu numai la mântuirea familiei noastre, ci a întregului neam românesc, așa cum s-a mântuit tot oraşul ninivitenilor pe vremea Sfântului Proroc Iona: Un copil îsi ajută părinții dacă va face singur ce n-au făcut părinții pentru el. Din judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, trebuie să înțelegem importanța credinței noastre vii și neperturbabile. Viața se trăiește cu Hristos în centrul ei. El este busola noastră în fiecare moment.Ca reper pe drumul milostivirii, Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv, este un model demn de urmat, pe care Dumnezeu l-a răsplătit neobosit pentru milostenia lui. Cu dragoste pentru Domnul, să pășim cu dreptul începând chiar de acum, să oferim acestei zile, în care România împlinește 102 ani de la Marea Unire, o însemnătate aparte: Îmbrăcându-ne în platoșa credinței și a dragostei și punând coiful nădejdii de mântuire […] cu El împreună să viețuim. (Ap. I Tesaloniceni 4, 18; 5, 1-10).Așa cum cei îndrăgostiți poartă în inimă imaginea celui iubit, să purtăm și noi bucuria dragostei de țară, căci pe acest pământ drag nouă, sunt multe case ale Domnului, semn al iubirii și al atenției în care ne scaldă sufletele. La mulți ani! La mulți ani, popor român de pretutindeni! Să fim iubire și să spunem în toate zilele vieții noastre, la fel cum a spus și Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv în clipa precedentă trecerii sale la Domnul: fie voia Ta!

Eseu realizat de către Alessandra Ana Enise Gemeș.