Vă urăm post binecuvântat!

Continuăm călătoria noastră duhovnicească prin imboldul dat de intrarea în Sfântul și Marele Post al Pătimirilor Domnului, urmate de miracolul Învierii.

Să nu uităm că această călătorie spre Dumnezeu există continuu aici pe pământ, prin acceptarea și purtarea crucii noastre, prin grija mai mare acordată sufletului, prin ascultarea conștiinței, cât și prin ajutorul și atenția pe care le oferim aproapelui nostru aflat în nevoi.

„Postul este acela care se face după învăţătura Sfintei Scripturi, adică să fie însoţit de smerenie, de milostenie, de curăţenie, de pocăinţă, şi unit cu postul cel duhovnicesc, înfrânarea simţurilor şi a gândurilor.“ (Arhimandrit Cleopa Ilie)

Vă urăm un post binecuvântat care să vă folosească în urcușul duhovnicesc!