Drumeție Clăbucetul Azugii

Dragi prieteni,

Vă invităm să ne bucurăm iarăși de splendoarea munților, de data aceasta într-o drumeție mai ușoară, chiar pe plaiurile încărcate de istorie ale Clăbucetelor Predealului. 🇷🇴

Punctul culminant al călătoriei noastre va fi vârful Clăbucetul Azugii, care deși nu este foarte înalt, ne va oferi o perspectivă minunată asupra munților din jur, precum: Postăvaru, Piatra Mare, Neamțului, Baiului și mai ales Bucegi.

Program:

🏂 Ne întâlnim sâmbăta, 3 aprilie, la Gara de Nord, în fața fast-food-ului McDonald’s.

🏂 Vom pleca cu trenul Regio, la ora 6:10.

🏂 Ajungem la Azuga la ora 9:00, de unde traversăm stațiunea și intrăm pe Valea Azugii.

Părăsim drumul forestier și începem o urcare susținută, de aproximativ o oră. Ajungem la vârf în jurul orei 12:00, unde vom admira Abruptul Prahovean al Bucegilor și alte masive montane din Carpații de Curbură.

De asemenea, vom avea ocazia să înțelegem o pagină din istoria țării noastre, Clăbucetul Azugii fiind plin de tranșee din lupta de la Predeal, din octombrie 1916.

În continuare, coborâm la cabana Susai, apoi în Predeal, de unde luăm trenul Regio 3012, cel de la ora 19:37 și ajungem în București la ora 22:11.

Echipament obligatoriu:

🎒 rucsac de o zi

👟 bocanci de munte

👖 pantaloni de munte

👕 tricou sintetic – polar

👌 geacă de iarnă

👒 căciulă – mănuși

🍔 un litru de apă şi mâncare pentru o zi

Echipament facultativ:

  • ochelari de soare
  • parazăpezi
  • bețe de trekking
  • cremă protecție solară

Important!

👉 Drumeția este gratuită și va decurge sub îndrumarea lui Adrian Brescan, ghid montan acreditat de Ministerul Turismului.

👉 Aceasta va avea loc indiferent de vreme! 👉 Adrian: ☎️ 0727353246

👉 Înscrierea se face online, completând acest formular: 👇

https://tinyurl.com/2pcby9n7

În urma înscrierii, veți fi adăugat într-un grup de WhatsApp!

✔ Această activitate se adresează oricărui tânăr, indiferent dacă este membru ASCOR sau nu.

🤗 Vă așteptăm cu drag!