1 iunie – împreună cu elevii Liceului Teoretic Sfinții Trei Ierarhi

Întrucât nu am vrut să ratăm ocazia de a ne manifesta dragostea față de copii, cu ocazia zilei de 1 iunie, ne-am mobilizat și le-am oferit elevilor de la Liceul Teoretic Sfinții Trei Ierarhi o zi memorabilă.

Într-un cadru pitoresc al României de altă dată, în Muzeul Satului, energia și creativitatea au fost stimulate prin activitățile interactive la care au participat alături de voluntarii noștri.

Mai jos avem consemnate câteva mărturii ale voluntarilor:

„M-am înscris ca voluntar la activitatea organizată de Ziua Copiilor cu gândul de a dărui puțin din timpul meu, pentru a face o bucurie copiilor de la Liceul Sfinții Trei Ierarhi, care au participat la această activitate. Sigur, aveam într-un colț al inimii și dorința de a fura ceva din copilăria lor, de a mă juca cu ei la fel cum o făceam când eram de vârsta lor și de a-mi aminti cum e să fii copil. După ziua plină de jocuri petrecută împreună cu ei, sub cerul liber, pot să spun cu certitudine că noi, voluntarii am fost mai câștigați decât copiii. Sper din tot sufletul că și ei s-au simțit cel puțin la fel de bine cu noi, precum noi cu ei. Chipurile luminoase, energia debordantă, puritatea sufletelor lor m-au făcut să înțeleg de ce Dostoievski a spus că sufletul se vindecă în preajma copiilor. Faptul că ei ne-au acceptat în grupul lor de joacă, ne-au împărtășit din secretele și visele lor și ne-au declarat într-un final prietenii lor apropiați au fost pentru mine manifestări concrete de iubire și credință. Nu pot decât să îmi exprim bucuria și recunoștința că am avut șansa să particip la această activitate și să cunosc niște copii minunați.” (Nicoleta Onofrei)

„Împreună cu copiii, am avut parte de noi experiențe, de provocări și de aventuri care ne-au „ținut în priză“ atât pe noi, voluntarii, cât și pe cei mici. Am râs, ne-am distrat, s-au format noi prietenii.
Bucuria jocului ne-a strâns pe toți, ne-a ajutat să învățăm cum să lucrăm în echipă, să găsim strategii și să luptăm pentru ținta pe care ne-am ales-o.
Copiii au fost în permanență cu zâmbetul pe buze, iar asta, pentru noi, a fost cea mai mare și mai frumoasă răsplată.” (voluntar ASCOR)

„Pentru mine, să-mi petrec timpul alături de copii este cea mai frumoasă activitate. Iubesc să mă joc și să râd cu ei. O astfel de activitate în care tinerii se joacă alături de copii este foarte folositoare, deoarece tinerii primesc zâmbete și încurajări din partea lor, iar copiii se dezvoltă prin jocuri și activități cu spiritul de echipă.
Pentru mine a fost foarte importantă această activitate, deoarece am învățat că trebuie să cooperez mai mult, să-l ascult pe cel de lângă mine și cel mai frumos să dăruiesc un zâmbet, căci așa primesc alte 100 înapoi.” (Maria Isar)

„M-am trezit transformându-mă într-un mod care mi-a adus în suflet amintiri de la alte activități cu copiii. Uitasem cât de mult te poate schimba dorința de a fi lângă copii cu adevărat, cu trup și suflet, gândul de a le oferi o zi plină de voie bună și înțelegere și felul în care iți aduni forțele pentru a face aceste lucruri exclusiv din energia micuților, din zâmbetele lor, din privirile lor iubitoare dar mai ales din strânsele lor îmbrățișari.” (SCM)

„Participarea la jocurile în aer liber împreună cu elevii claselor primare de la Liceul Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi“ a fost o experiență deosebită.
Înainte de preluarea copiilor, pot spune că am avut câteva emoții deoarece nu știam cum vor reacționa și nici vremea nu părea să fie de partea noastră. Copiii au intrat în curtea Muzeului Satului cu entuziasm, voie bună, dornici de joacă și plini de energie, iar soarele nu a întârziat să apară.
M-au impresionat spiritul de echipă al copiilor, puritatea, bucuria și căldura pe care o emanau.
Activitatea organizată de ASCOR împreună cu elevii a fost o experiență cu adevărat unică. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Dacă-ți iubești copilul, arat-o prin educația ce i-o dai“. Jocurile educative și recreative sunt un dar potrivit pe care l-am oferit elevilor, iar de roade se bucură atât copiii, cât și ASCOR-iștii, deoarece experiența pe care o acumulăm acum ne ajută să relaționăm și să îi înțelegem pe cei mici, iar poate în viitor, pe proprii copii.” (voluntar ASCOR)

Publicitate