132 de ani de la înveșnicirea lui Mihai Eminescu

Ce (mai) înseamnă Mihai Eminescu pentru tânăra generație? – este întrebarea pe care ne-o punem astăzi, la 132 de ani de la înveșnicirea sa.

  • Mă gândeam că mă voi simți destul de caraghios în fața mormântului lui Eminescu, cu luptele și temperamentul lui zbuciumat – iar dincoace stând eu, cu interiorul gri de om contemporan care nu prea mai cunoaște culmi, de moderație searbădă. Anticipam inadecvarea asta de om mic. Dar nu fusesem niciodată la o slujbă de pomenire a lui Eminescu și m-am gândit că îi datorez măcar atât.

A fost frumos. Pentru dragostea curată a studenților, dar și pentru că simțeai acolo, uitându-te la bustul poetului și la copacul care se înălța chiar în dreptul lui, că trebuie doar să iei aminte la cel din fața ta, să îi urmezi exemplul. Că, păstrând proporțiile, și tu poți să contezi. Și că ai datoria să faci asta, căci ai primit această moștenire.

După slujbă am împărțit coliva și vinul trecătorilor. Și așa cred că i-am făcut și pe ei părtași la gândul nostru de pomenire. Iar în gestul acela mic era mult rost. Plin era mormântul de flori, colorat ca un câmp încă dinainte să ajungem. Alături de noi a mai venit o fată cu un zâmbet discret și un buchet de crini, pată verde făcând cu mâna trandafirilor lăsați de ASCOR. Păstrase câțiva crini pe care i-a lăsat mai târziu lângă mormântul Mariei Tănase, la poala unei cruci frumoase cum rar am văzut, având delicatețea unei ii, cu un tricolor micuț prins ca un brâu, lăsat de cineva cu puțin timp în urmă.

Era acolo o lume de gesturi curate, smerite, de frumusețe demnă. Căpătai curaj. Poate n-am murit de tot ca popor. Gândeai că nici tu nu ești așa de mort, doar trebuie să te scoli, să fii, să îți lucrezi darurile. Poate aici, în ASCOR.

(o tânără)

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este whatsapp-image-2021-06-15-at-18.08.43-1.jpeg

Imagine de la parastasul oficiat sâmbătă la mormântul poetului, organizat de ASCOR împreună cu Paraclisul Universitar ,,Sfântul Nicolae – Ghica”

  • Am participat la parastas din sentimentele pe care le simt față de poet – concret: dragostea pentru cel ce şi-a pus sufletul în lucrarea darului primit, respectul pentru omul de cultură, empatia față de omul din societatea respectivă şi nu numai. M-am simțit copleşită de miresmele florilor de tei, de crin, dar şi a celorlalte flori din apropiere. Intensitatea momentului a fost marcată de unicitatea sa şi strămutarea lui în veşnicie.

(Alina Mihăilă)

  • Despre Eminescu cred că suntem profund datori să ne amintim, mai ales că se împlinesc, iată, 150 de ani de la „Serbarea de la Putna” și 132 de ani de la trecerea sa în veșnicie. Pe Eminescu l-am văzut dintotdeauna tânăr și veșnic, cu totul nobil în poezia sa, care vorbea despre o dragoste curată și aproape cerească. Am crescut îmbrățișându-i cartea și mi s-a umplut inima de toate dorurile sale – dorul de străvechea țară, de liniște și pădure, dar mai ales dorul de Dumnezeu. Tânărul poet nu a ales tăcerea, ci, student la Viena fiind, s-a implicat în a organiza la Putna o adunare a românilor de pretutindeni ca manifestare a năzuinței de unitate națională. Puțin din tânărul Eminescu, ce n-aș da să pot fi și eu astăzi! Mai ales astăzi, când parcă, asaltați și grăbiți fiind în toate zilele, din ce în ce mai puțin avem conștiința identității noastre ca popor și ne-am putea pierde ușor alegând acceptarea și indiferența.

De aceea noi, tinerii din ASCOR, am participat la organizarea slujbei de Parastas ca mărturie de cinstire a poetului Mihai Eminescu. Ne-am început ziua la Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae-Ghica” luând parte la Sfânta Liturghie, apoi ne-am îndreptat pașii spre cimitirul Bellu.

Odată ce am ajuns la mormântul poetului, iar părintele Naroș a început slujirea parastasului, am simțit un mare dor împlinindu-se. „Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte,/ Acum nimeni nu mă poate minte./ Bine ai venit în casa noastră,/ Neamule, tu, floarea mea albastră”, scriau cândva Ion și Doina Aldea-Teodorovici, și cred că așa am simțit și noi. Am venit la Eminescu din dorința de-a ne face frați, sau prieteni, cu poetul, și având credința că moartea nu înseamnă sfârșitul, ci veșnicia: ” Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte,/ E-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte”- acesta a fost crezul marelui nostru poet.

(Maria Barbu)

  • “Icoana stelei ce-a murit”, astfel îmi place să mă gândesc la el, tot prin versurile sale. De ce ”copil predestinat durerii”? Tocmai din lipsa lui de ignoranță și superficialitate. Stau uneori pe gânduri și încerc să îmi imaginez cum era acest om. Era cum nu-mi pot imagina, dar din profunzimea căruia și din puterea de creație și pătrundere totală de frumusețe, dor și durere mi-aș dori și eu să gust o fărâmă. Îmi e adeseori refugiu când iubesc fără răspuns sau când viața pare o adunătură de neîmplinire pentru că aleargă exclusiv după teluric și ignoră cerescul sau când mi-e dor de patrie, deși nu sunt departe de ea, dar mă simt departe de ce a fost cândva, ce ar trebui să fie.

Ni-l amintim mai cu asumare anul acesta cum, la fel și el, cu mult mai dureros însă, acum  150 de ani, simțea nevoia de unire a “românimei”, visul lui “de fier”. Cu siguranță nu ar fi trebuit lăsat să ruginească… Deși scrierile ne spun că era o fire timidă, universul său interior Dumnezeu singur poate știi cum era de înfloritor și radios! Dar avea prieteni cărora s-a deschis și care, auzind, s-au bucurat de ideea lui. Astfel, tineri deosebiți printre care și Ioan Slavici, Ciprian Porumbescu și alții, în frunte cu Eminescu, au reușit să dea naștere Primului Congres al Studenților Români de Pretutindeni, care a avut loc pe 15 august 1871, la Mănăstirea Putna. Un pas mare, foarte mare pentru niște tineri în jur de 20 de ani, dar cu aspirații extraordinare și o maturitate de necontestat.

Dragi tineri de astăzi, nu vă limitați la a vă aduce aminte de Eminescu drept un posibil subiect de examen. E mai presus decât oricare dintre noi ne-am putea închipui, un simbol dăruit acestui neam, poate nu îndeajuns de mult prețuit, dar care a rămas prin timp și am încredințarea că va rămâne. Opera lui e o comoară, nu numai pentru cei romantici prin fire, ci pentru orice tânăr care caută o cale sigură, demnă. Căutați și veți afla!

Odihnă veșnică, Luceafăr blând!

(Teodora Mosor)

***

În 15 august 2021, se împlinesc 150 de la marea „Serbare de la Putna”, manifestare determinantă pentru definirea identității românești în istorie. Inițiată și marcată, între alții, de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Iraclie Porumbescu și Ciprian Porumbescu, la care s-au asociat tinerii români de pretutindeni, „Serbarea de la Putna” a însemnat, cu precădere, definirea idealului unității naționale, realizate câteva decenii mai târziu.

La Mănăstirea Putna, un comitet de inițiativă, alcătuit din reprezentanți ai asociațiilor tinerimii române, ai mediului cultural și spiritual românesc, a gândit „Serbarea de la Putna – 2021” în termenii continuității unui ideal: „unitatea în cuget și simțire a tuturor românilor”, indiferent unde trăiesc, în România sau în alt colț de lume.

Pusă sub autoritatea culturală a Academiei Române, „Serbarea de la Putna – 2021” își propune să fie un moment decisiv în scopul afirmării și consolidării unității românilor din țară și din afara granițelor și pentru întărirea legăturilor frățești, a comuniunii de iubire și „a împreună lucrării” spre binele comun al poporului român.

Mai multe informații aici: https://www.serbareputna150.ro/

Concursuri și premii: https://www.serbareputna150.ro/concursuri/

Șirul evenimentelor debutează la Mănăstirea Putna, la 15 iunie: https://www.serbareputna150.ro/evenimente/