Slujbă TE DEUM 2021

Astăzi a fost cu și despre studenți, despre a pune început bun pentru anul ce urmează.

Am participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Paraclisul Universitar Sfântul Nicolae-Ghica, și la slujba Te Deum pentru binecuvântarea noului an universitar. Bucuria slujbelor a fost continuată de cuvântul plin de învățătură al Pr. Vasile Gavrilă, coordonatorul ASCOR, care a reliefat rolul tinerilor în societatea românească, importanța învățăturii și a culturii, povestindu-ne și câteva momente importante din perioada întemeierii ASCOR-ului.

Cuvintele Părintelui au fost făclie de lumină pentru a contura începutul noului an universitar și pentru a sădi în sufletele noastre curajul de a descoperi adevărata Bucurie.

La final, am participat la o agapă frățească în cadrul căreia ne-am cunoscut mai bine, am împărtășit din emoțiile și entuziasmul perioadei ce va urma.

Nădăjduim ca Bunul Dumnezeu să ne lumineze sufletul și mintea și să punem început bun noului an universitar!