MISIUNE

 1.JPG

Misiunea asociaţiei este promovarea credinţei creştine şi a spiritualităţii ortodoxe, în duhul filocalic redescoperit de părintele profesor Dumitru Stăniloae, cu prioritate în mediile universitar şi pre-universitar.
A.S.C.O.R. urmăreşte, de asemenea, apărarea drepturilor tinerilor şi conştientizarea îndatoririlor acestora pe care le au faţă de Biserică, neam şi familie.

Obiectul de activitate propus constă în următoarele: implicarea în viaţa pastoral misionară a parohiilor şi eparhiilor, încurajarea dialogului între credinţă şi cultură, promovarea valorilor moralei creştine şi desfăşurarea de activităţi filantropice.

Mijloacele prin care A.S.C.O.R. îşi atinge aceste scopuri sunt: organizarea de tabere creştine, pelerinaje, drumeţii pe munte, conferinţe, activităţi filantropice, editarea de reviste, diverse activităţi de voluntariat, activităţi de mas-media, realizarea de programe proprii şi colaborări cu instituţii educaţionale şi diverse O.N.G.-uri, etc. Fiecare dintre aceste activităţi va fi iniţiată şi finalizată cu binecuvântarea ierarhului.