Drumeție la Pestera de Gheață

Dragi prieteni,

Vă invităm intr-o nouă aventură in natură, în Masivul Piatra Mare, de data aceasta având ca obiectiv pricipal Peștera de Gheață.

Program

Ne vom întâlni sâmbătă, 2 noiembrie , la Gara de Nord, la ora 5:45, în faţa restaurantului McDonald’s. Vom lua binecunoscutul tren Regio 3001, de 6:22 cu care vom ajunge până în Timișul de Jos. Ajunși acolo vom începe cu o urcare ușoară până la Cabana Bunloc, după care intrăm în inima salbăticiei. la Peștera de Gheață vom avea ocazia să facem primii pași în lumea speologiei. Vom coborî înapoi în satul Timișul de Jos pe un traseu mult mai ușor și vom lua trenul spre București în jurul orei 19, unde vom ajunge la ora 22.25.

Atenție! Această activitate presupune măcar un minim de condiție fizică.
Înscrierea se face strict online, completând acest formular:
https://goo.gl/forms/DTQMMctxkSBwbbeN2
Echipament:
– rucsac de o zi
– bocanci de munte
– pantaloni de munte/trening
– tricou sintetic
– polar
– pelerină de ploaie
– un litru de apă şi mâncare pentru o zi
– LANTERNĂ


Vineri, 1 Noiembrie , la ora 20:00, ne întâlnim la Gara de Nord pentru achiziționarea biletelor, ceea ce ne va face ziua de sâmbătă mult mai relaxantă.

Pentru orice întrebare o puteţi contacta pe Dorina 0769718322
Drumeţia se adresează tuturor tinerilor, indiferent dacă sunt membrii ASCOR sau nu.
Vă aşteptăm cu drag !